O grupare suspectă de terorism, destructurată de poliţişti

0
621

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Pitești, au acționat în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Neamţ, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări infracționale cu preocupări specifice activităţii de terorism.

În cursul acestei zile, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Constanţa, Buzău, Dâmboviţa şi Neamţ, au efectuat activităţi procedurale de predare/ridicare de obiecte și înscrisuri, precum şi punere în executare a unor mandate de aducere în cadrul unui dosar de terorism. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie 2019 – martie 2020, nouă persoane , din județele Dâmbovița, Neamț, Buzău, Constanța și din București, ar fi mai inițiat apeluri având ca scop amenințarea și intimidarea populației, prin producerea unui eveniment cu puternic impact psihologic. O persoană ar fi alertat telefonic autoritățile despre faptul că ar avea asupra sa o bombă, pe care intenționează să o detoneze în incinta unui aeroport din București. Pentru administrarea probatoriului, au fost ridicate 10 telefoane mobile, 12 cartele telefonice, 3 unităţi de calcul, 7 unităţi de memorie și alte obiecte și înscrisuri. Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, urmând ca, după administrarea probatoriului, să fie dispuse măsurile legale. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații, participând și jandarmi din Buzău, Dâmbovița și din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis-Constanța.