Se lansează volumul „appInterviuri.ro”

0
450

„Scrisul Românesc” Fundația – Editura va organiza marți, 11 iunie, ora 12.00, în Sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, lansarea volumului „appInterviuri.ro – Convorbiri românești la Radio Villalba”, semnat de Dana Oprică. Vor vorbi despre carte editorul Florea Firan, scriitorii Mihai Firică, Mihai Ghițulescu, Mircea Pospai și Lavinia Similaru.

Dana Oprică s-a născut la 10 noiembrie 1970 și a absolvit Liceul Pedagogic din Craiova (1989), apoi Facultatea de Litere și Istorie, secția română-franceză, din cadrul Universității din Craiova. A obținut diploma de licență în anul 1996, când s-a înscris la un masterat în limba română contemporană, absolvit anul următor, și când s-a titularizat ca profesor de Limba și literatura română la actualul Colegiu Național „Frații Buzești”. Peste șase ani a reușit să obțină și diploma Institutului Cervantes din Madrid. Din 2013 este realizatoarea unei emisiuni săptămânale în limba română la postul public de radio Collado Villalba.