A fost prins criminalul poliţistului ucis în Timiş!

0
557

Ionel Marcel Lepa, criminalul poliţistului Cristian Amariei (43 ani), din cadrul Poliţiei oraşului Recaş (Timiş) – duminică după amiază în jurul orei 15 –  a fost capturat în noaptea trecută, în casa bunicilor unui apropiat din localitatea Remetea Mare. Pentru prinderea lui Ionel Lepa căutările au durat mai mult de 36 de ore, importante efective de poliţişti, din cadrul Biroului de operaţiuni speciale, fiind mobilizate. Făptaşul prezintă plăgi prin împuşcare, care datează probabil de duminică, motiv pentru care s-a solicitat intervenţia ambulanţei. În momentul localizării şi prinderii acestuia poliţiştii nu au făcut uz de armamentul din dotare. Încă din cursul zilei de 2 iunie a.c., poliţiştii IPJ Timiş obţinuseră informaţii cu privire la făptaş, care era urmărit internaţional, în baza unui mandat de executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni, emis la 25 aprilie 2018 de judecătoria Lugoj pentru tentativă de omor. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Lepa Ionel Marcel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj (în varianta omorului calificat, comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real şi în stare de recidivă post-condamnatorie. La comiterea faptei, Lepa Ionel Marcel a folosit un pistol deţinut fără drept, trăgând asupra victimei, la nivelul pieptului, două focuri de armă, după care a fugit de la locul faptei.