Narează scriitorul şi scenaristul, poate excepţional, Titus Popovici, în romanul său memoralistic „Disciplina dezordinii” (Ed. Maşina de Scris, 1998) despre multe întâmplări trăite, ca fost membru al CC al PCR, MAN, Uniunea Scriitorilor, dar mai cu seamă ca scriitor şi scenarist, la care Ceauşescu a ţinut „atât cât era el capabil să ţină la o persoană”. De ce nu puţini intelectuali publici, inclusiv dintre cei care trăiesc în societăţi democratice, libere, devin tiranofili, ultimul pas într-o tragedie a spiritului nesăbuit, este întrebarea pe care şi-o pune şi Mark Lilla, profesor de filozofie politică la University of Chicagi, după ce a predat la New York University, în cartea sa „Spiritul nesăbuit. Intelectuali în politică” (Polirom, 2005). Răspunsul e confuz, dar să-l lăsăm pe Mark Lilla. Avem exemple cu nemiluita la îndemână. Titus Popovici, autorul unor romane cunoscute (Străinul, Setea, Cartierul Primăverii, Moartea lui Ipu), membru corespondent al Academiei Române, a înţeles ca nimeni altul, până la el, ca scenarist de filme, deosebirea dintre propagandă şi manipulare. Şi dacă propaganda înseamnă să impui prin forţă şi repetare directă nişte idei, manipularea are ca scop îmbrăţişarea ideii de către receptor, cu convingerea că el a gândit-o. Dacă ne uităm la palmaresul scenaristic al lui Titus Popovici –Valurile Dunării, Setea, Străinul, Pădurea spânzuraţilor, Mihai Viteazul, Puterea şi Adevărul, Cu mâinile curate, Actorul şi sălbaticii, Lumini şi umbre, Secretul lui Bachus-, se poate constata că avem de a face cu cel mai eficient propagandist prin manipulare al cinematografiei şi de fapt cel mai influent cineast al epocii comuniste (apud Cristian Tudor Popescu „Filmul surd în România mută” Ed. Polirom 2011). Nici un scenarist nu va atinge performanţele lui Titus Popovici în rezolvarea unor situaţii dificile ideologic, prin episoade încărcate artistic cu realitate umană. Şi acum povestea cu actorul de comedie, mai exact un geniu al comediei şi umorului românesc, Grigore Vasiliu Birlic, comparat cu Luis De Funes sau Charlie Chaplin, la o şedinţă de „învăţământ politic”, condusă cu inegalabilă voluptate cinică de Leonte Răutu, care îşi găsea satisfacţii în umilirea aleşilor culturii şi artei bucureştene. Şi Titus Popovici redă, cu har, următorul dialog realmente fabulos, la o liturghie de îndoctrinare. „Să-l rugăm pe tov. Birlic să ne enumere orânduirile sociale şi clasele antagonice din structura fiecăreia”. Roşu, transpirând, aruncând priviri deznădăjduite, genialul actor îl implora pe Aurel Baranga: „suflă-mi bre, suflă-mi”. Cu chiu cu vai a reuşit să enunţe axioma că „în societatea comunist primitivă nu existau clase, că în sclavagism apăruseră stăpâni de sclavi şi sclavii, iar în feudalism –Birlic, moldovean născut la Fălticeni, îi spunea „fedualism”- boieri, şi… şi… Aurel Baranga, deşi avertizat să nu mai şoptească, fiindcă „tov. Birlic ştie, e bine pregătit”, îi face semnul acela obscen, un oval format din degetul mare şi arătătorul mâinii stângi, care se introduce în mijlocul drepteşi şi însemna „i-o bagi”. Ştiu, a strigat marele actor. Boieri şi… curve. Din cauza cutremurului de râs, şedinţa, care ţinea de regulă între 6 şi 8 ore, s-a suspendat. Dacă şedinţele erau mai scurte, organizatorul de partid era aspru criticat că „nu le pregătise corespunzător”. Întrebat de Titus Popovici ce căuta la comunişti, cum fusese convins să adere, Birlic povestea: „Păcatili mele, drăguţi, păcatili mele(…). Prin 46-45 vine la noi unul Vâşinschi. Aista tăia capiteli la porunca lui Stalin. Faci o invitaţi la ambasadă de 10 mai. Da’ întâi de a ne da drumu’ la bufet… numai minuni, drăguţi, numai minuni: icrişoari negre, somon fume, votcă şi şampanie… cum zic, înainte ne adună într-o sală mai mari, ne puni pi scauni şi ne arată nişte dulapuri deschise plini de hârtii. Messieurs, zici, că vorbe franţuzeşte ca pi apă, aici sunt dosarili dumneavoastră. Care ce-o zis, care ce-o făcut. Noi în Uniunie Sovietici, faţă de intelectuali de soi avem două măsuri: titluri, onoruri şi bani ori Siberie. Amu, depinde de dumnilivostri încotro vreţi s-o apucaţi. Nimănui nu i-o tihnit. Şi în toiul nopţii ne-am înşiruit coadă la sectorul negru şi ne-am înscris toţi în partid. Am crezut că asta o fi de ajuns, dar iacă n-o fost, şi am ajuns să râdă di mini cu boierii şi curvili lor”. Fabulos de-a dreptul, genialul actor, în toate momentele existenţei sale.
