Donald Trump a anulat summitul cu liderii ţărilor arabe din Golf până în luna septembrie

0
393

Administraţia Donald Trump a anunţat că va amâna un summit între SUA şi stateke membre din Consiliul de cooperare al Golfului până în luna septembrie, pe fondul disputei între Qatar şi aliaţii Statelor Unite din regiune, au informat cinci oficiali americani. Decizia de a amâna un summit care ar fi trebuit să aibă loc în luna mai reflectă un program încărcat, au declarat doi oficiali. Cu toate acestea, alte surse au relatat că amânarea se datorează faptului că SUA nu a reuşit să pună capăt unu conflict între Qatar şi restul ţărilor arabe din Golf. Conflictul reprezintă o dispută între Qatar şi alţi aliaţi din SUA, în special Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, ceea ce blochează efortul de menţinere a unui front comun împoriva Iranului. „Aceasta a fost decizia noastră. Avem deja prea multe de făcut în luna mai”, a declarat un oficial american, care a vorbit în condiţii de anonimitate. Acesta a amintit că preşedintele Donald Trump s-ar putea întâlni cu liderul nord-coreean Kim jong-Un luna viitoare, iar înlocuirea lui Rex Tillerson cu Mike Pompeo încă nu a fost confirmată oficial. O purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate al Casei Albe a declarat că amânarea summit-ului nu are legătură cu tensiunile dintre Qatar şi restul statelor din Golf. În luna iunie a anului 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain – care, alături de Qatar, sunt membri ai Consiliului de Cooperare al Golfului – şi Egipt au întrerupt legăturile diplomatice, comerciale şi de transport cu Qatarul, motivând că regimul de la Doha destabilizează regiunea prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida şi printr-o relaţie apropiată cu Iranul. Qatarul a respins toate acuzaţiile.