Astăzi, deschiderea oficială : Simulare ONU la Craiova

0
369

Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Litere, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Agenţia pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, organizează timp de patru zile începând de ieri, evenimentul Simulare O.N.U. la Craiova din cadrul proiectului Erasmus+ Acteurs du Territoire pour une Éducation à la Citoyenneté Mondiale (ACTECIM). Deschiderea oficială a evenimentului are loc astăzi, ora 9.30, în Aula Magna de la Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova.

 dreptAproximativ 200 de elevi, profesori şi cercetători din Craiova, Lyon, Grenoble şi Torino vor participa la o săptămână de formare, în cadrul căreia se vor sintetiza activităţile desfăşurate până în prezent în acest proiect.

Proiectul ACTECIM, coordonat de Academia din Lyon, reuneşte universităţi, şcoli, licee, colectivităţi teritoriale şi asociaţii neguvernamentale din trei regiuni europene: regiunea Sud-Vest Oltenia, regiunea Rhône-Alpes şi regiunea Piemont care reflectează împreună asupra educaţiei pentru dezvoltare durabilă şi solidaritate internaţională.

Spectacol de muzică şi dans oferit de elevii Liceului Voltaire

          Activităţile acestei săptămâni de formare vor fi găzduite de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova şi de Liceul Voltaire. Instituţiile şcolare din Craiova implicate în proiect sunt: Liceul Voltaire, Liceul Charles Laugier, Liceul Traian Vuia şi Şcoala Mihai Viteazul. Programul cuprinde organizarea, jurizarea şi premierea unei Galerii a proiectelor realizate de către elevii şcolilor participante pe tema dezvoltării durabile, precum şi dezbateri şi reuniuni între elevi, profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar. Pentru a prezenta tradiţiile şi valorile din regiunea Olteniei oaspeţilor străini le vor fi propuse şi activităţi culturale, care vor include vizite la muzeele craiovene, la Palatul copiilor, Parcul Romanescu şi la Teatrul Naţional Marin Sorescu, unde participanţii vor asista la reprezentaţia Scaunele de Eugen Ionescu.

 Festivitatea de închidere a acestei întâlniri europene va avea loc vineri, 7 aprilie 2017, ora 12.00, în Sala de festivităţi a Facultăţii de Mecanică, şi va fi urmată de un spectacol de muzică şi dans oferit de elevii Liceului Voltaire.