Activitate didactică dedicată Zilei Mondiale a Păsărilor

0
414

zborSecţia de Știinţele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei organizează astăzi, începând cu ora 11.00, în sala de conferinţe, activitatea didactică „Să dăm o şansă păsărilor, protejând natura”, dedicată Zilei Mondiale a Păsărilor (1 aprilie). Programul este derulat în cadrul proiectului cultural „Muzeul – O şcoală altfel” şi include videoproiecţii, prezentări power-point cu tematici diverse – „Vestitorii primăverii”, „Păsările în peisajele Olteniei”, „Dansuri nupţiale la păsări” –, concursuri de ghicitori, proverbe şi legende despre păsări, momente artistice, vizionare de exponate (păsări în mediile de trai prezentate în cadrul expoziţiilor secţiei, cuiburi şi hrănitori artificiale).

În rândul ecologiştilor de pretutindeni, ziua de 1 aprilie este consacrată ca Ziua Mondială a Păsărilor. Evenimentul este sărbătorit încă din 1906 şi are la bază Convenţia pentru apărarea păsărilor. În această zi sau în preajma ei, naturaliştii ornitologi derulează diverse activităţi prin care contribuie la  promovarea rolului pe care aceste vieţuitoare îl au în ecosistemele planetei.