„Sper ca în modificările aduse Masterplanului să apară şi Craiova-Lugoj ca prioritate”

0
634

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine în continuare că Oltenia va rămâne izolată dacă nu se leagă de Banat şi implicit de Europa prin Autostrada Craiova-Lugoj, în exerciţiul financiar 2014-2020 şi nu în 2020-2030, cum este prevăzut teoretic în Masterplanul de Transporturi. O poziţie similară o are şi vizavi de conexiunea dintre Moldova şi Transilvania, considerând că Nord-Estul Moldovei şi Sud-Vestul Olteniei sunt cele mai sărace regiuni din România şi aici, în mod normal, ar trebui să ajungă primele fonduri europene pentru infrastructură, care să genereze dezvoltare economică şi implic creşterea nivelului de trai.

O delegaţie a Comisiei pentru Transport (TRAN) din Parlamentul European a efectuat o vizită oficială în România, săptămâna trecută, pentru întrevederi atât cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Fondurilor Europene cât şi cu membrii ai Comisiei de Transporturi din cadrul Parlamentului României. Întâlnirea a fost stabilită încă de anul trecut şi s-a realizat la iniţiativa europarlamentarului Marian Jean Marinescu. Din delegaţie au făcut parte: preşedintele Comisiei TRAN – Michael Cramer;  Wim Van de Camp –  coordonatorul PPE, Olanda; italianul Salvatore Domenico Pogliese şi Marian-Jean Marinescu – ambii membri PPE,  italianca Isabella de Monte (S&D) şi croatul  Davor Skrlec de la Grupul Verzilor. „Master Planul General de Transport al României a fost revizuit  iar în perioada următoare va merge la Parlament pentru o aprobare printr-un proiect de lege. Acest aspect l-a menţionat ministrul Transporturilor, Dan Costescu, după vizita noastră. Ministrul speră ca MasterPlanul să fie adoptat pâna în vară, dar eu mă îndoiesc…”, susţine Marian Jean Marinescu.

Masterplanul stabileşte strategia de dezvoltare a transporturilor

Deputatul european, membru al Comisiei pentru Transporturi din cadrul Parlamentului European, şi-a exprimat ieri speranţa că în ultimele modificări făcute de Ministerul Transporturilor în ceea ce priveşte Masterplanul este inclus şi Coridorul de Sud, legătura Olteniei cu Banatul, ca prioritate în perioada financiară 2014-2020. Marian-Jean Marinescu a susţinut că ar trebui făcute modificări în document, în dreptul zonelor sărace precum Moldova şi Oltenia, iar proiectele care apar prioritare până în anul 2020 să fie schimbate cu cele care sunt programate intre 2020 şi 2030. “Vreau să explic foarte clar. Este vorba de două documente: Masterplanul şi Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). În Masterplan apare şi Autostrada Craiova – Piteşti şi Craiova – Lugoj, dar cu termen de finanţare 2020-2030. Masterplanul stabileşte strategia de dezvoltare a transporturilor pe toate modurile, POIM reprezintă programul de finanţare. Masterplanul reprezintă viziunea României cu privire la dezvoltarea căilor de transport, rutieră, fluvială şi feroviară. Eu sper că se vor face modificări în Programul Operaţional Infrastructura Mare, pentru ca acolo este lista de priorităţi, pentru că este nevoie ca regiunile sărace, adică nordul Moldovei şi Oltenia, să primească banii din Fondul de Coeziune pentru a se dezvolta. Sper să existe aceste schimbări şi sper ca şi standardele de cost să se schimbe, pentru că, în opinia mea, ceea ce a propus consultantul este exagerat. Este o opinie, comparând aceste costuri cu costurile altor state membre. În aceste condiţii, Însă, sper ca în Parlament, toţi parlamentarii de Dolj să susţină aceste modificări”, a spus deputatul european.

POIM stabileşte lista de priorităţi

Marinescu susţine că pentru Moldova ar trebui să se renunţe la realizarea  drumului expres Ploieşti-Buzău-Bacău-Paşcani şi să se facă mai întâi conexiunea Moldovei cu Transilvania, iar in Oltenia ar trebui prioritizată ruta Craiova – Calafat – Drobeta – Lugoj. “Insist pe acest aspect. POIM stabileşte lista de priorităţi, Master Planul este o strategie unde trebuie să arăţi pe unde vrei să ai cale ferată şi autostrada şi, eventual, o programare în timp. Însă, POIM decide ce proiecte de infrastructura se vor finanţa în 2014-2020. Dacă vă uitaţi în acest program, acum se pot finanţa proiecte de pe Coridorul IV. Sunt trecute proiectele de pe Coridorul IV, care înseamnă Sibiu – Piteşti şi zonele care nu au fost terminate în exerciţiul financiar trecut. Ar trebui revizuite ordinea proiectelor astfel încât legătura Craiova cu podul Calafat-Vidin şi mai departe spre Lugoj să aibă prioritate. Autostrada Piteşti-Craiova apare în MasterPlan, în lista de priorităţi, cu un cost estimat la circa 900 de milioane de euro. În contextul discuţiilor pe partea financiară trebuie precizat că, în varianta actual a strategiei de implementare a proiectelor rutiere din Master Plan, resursele financiare sunt limitate doar la fondurile europene şi alocările bugetare…”, a explicat vicepreşedintele grupului EPP.

 

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu: „Masterplanul a fost revizuit. Au trebuit actualizate câteva aspecte. Unele programe trebuiau să înceapă în 2015 şi suntem in 2016. E un proiect de sute de pagini. Se schimbă criterii, apar situaţii geostrategice noi. Nu trebuie afectată predictibilitatea planului. Nu mai pot fi scoase sau introduse proiecte, dar se pot schimba priorităţile. Există o directivă europeană pentru actualizarea costului transportului rutier. Ea vizează doar beneficiarii transportului rutier…”.