De la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj are un nou director. Este vorba despre prof. Elena Cocoş, care a vorbit, la început de mandat, despre ceea ce se întâmplă în instituţia pe care o conduce, iar optimismul nu a lipsit din declaraţiile sale. Sunt probleme, nimeni nu trece peste ele, dar care sunt surmontabile. CJRAE a fost, timp de câteva zile, şi centru de vaccinare pentru cadrele didactice şi personalul din învăţământul preuniversitar.
De la începutul acestui an, CJRAE Dolj are o nouă conducere, noul director fiind prof: Elena Cocoş. În primele discuţii purtate cu mass – media, aceasta a fost foarte volubilă şi, mai mult, optimistă, ceea ce este foarte important. “Eu sunt extrem de încrezătoare în echipa pe care o conduc şi sunt convinsă că vom depăşi acest prag critic al pandemiei de COVID – 19. Avem consilieri şcolari şi logopezi, cu ajutorul cărora putem să trecem peste obstacole. Dacă, anul trecut, aveam 45 de consilieri şcolari şi 12 logopezi, acum avem, mulţumită şi autorităţilor judeţene (Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Craiova) şi ISJ Dolj, un plus de 15 consilieri şi opt logopezi. Este un pas înainte: se mergea la un consilier la 800 de elevi, acum s-a ajuns undeva la 500, cu maximum 600, depinzând şi de grupele care sunt în pregătire, în funcţie de vârstă. Eu mi-aş dori să avem un conslier şcolar în fiecare unitate de învăţământ “, a precizat Elena Cocoş. Aceasta a mai spus că instituţia pe care o conduce este prinsă în mai multe programe de perfecţionare şi pregătire atât ale copiilor, cât şi ale cadrelor didactice, respectiv ale părinţilor: “Suntem prinşi, prin strategie naţională, în diverse programe, cu ONG-uri şi instutţii abilitate, de la dezvoltarea pesronală a copilului, orientarea sa în carieră, consolidarea relaţiilor intrafamiliale, până la combaterea traficului de droguri şi a consumului acestora, precum şi la combaterea traficului de persoane. De asemenea, chiar dacă nu este o strategie naţională, colegii mei au planuri întocmite şi pentru reintegrarea copiilor în învăţământul “faţă în faţă”. În perioda de pandemie, s-a lucrat on-line, conform orarului stabilit, iar, acum, se aplică scenariile impuse de legislaţie. Dacă vorbim de programe, suntem acreditaţi, prin “Erasmus +”, pentru formatori de “Educaţia adulţilor, formare profesională şi educaţia şcolară”. Repet, sunt foarte optimistă”.
CJRAE Dolj a fost şi centru de vaccinare
CJRAE Dolj a fost prinsă, timp de câteva zile, şi în vaccinarea împotriva COVID – 19, iar rezultatele au fost foarte bune. “Ne-am achita cu brio de sarcină, air aici trebuie să mulţumim şi vecinilor noştri, cei de la Liceul Tehnologic Special “Beethoven”, care ne-au permis accesul în spaţiile special amenajate de la noi, intrarea – ieşirea în şi din locaţiile respective trebuind să fie făcute separat. Din datele obţinute, peste 550 de cadre didactice şi nedidactice s-au vaccinat la noi, ceea ce este foarte bine. I-am îndrumat şi pe colegi, şi pe părinţii copiilor să se vaccineze. Ca un corolar, sunt convinsă că ne-am achitat bine de atribuţiile din acest segment”, a mai spus Elena Cocoş.