Cum își revendică ALDE Dolj ideea parcărilor dintre blocuri

0
643

Un consilier al ALDE Dolj susține că partidul din care face parte a depus, în urmă cu un an, o inițiativă privind introducerea parcărilor rezidențiale în Craiova. Propunerea ar fi fost înregistrată, conform protocolului, la registratura primăriei, dar nu a fost luată în considerare niciodată. Mai mult, proiectul nou, care este promovat acum de către municipalitate, ar fi inspirat, în cea mai mare parte, chiar din ideea care a stat la baza inițiativei lor.

Cel care a făcut această dezvăluire a fost consilierul municipal Dumitru Mănescu. Acesta a luat cuvântul în plenul de joi al CLM Craiova, când s-a votat proiectul introducerii parcării cu plată dintre blocuri, și a întrebat autoritățile de ce o inițiativă mai veche și aproape identică, pe care a avut-o partidul din care face parte, nu a fost luată în considerare nici până acum. Mănescu a povestit că, în urmă cu un an, când s-a luat prima dată în discuție sistemul parcărilor prin sms, ALDE Dolj a venit cu propunerea concretă ca această formă de parcare să fie extinsă și în spațiile dintre blocuri. Inițiativa, potrivit lui Mănescu, a fost depusă la registratura primăriei, iar de atunci nu se mai știe nimic despre ea. „Vreau să informez că acum un an consilieri ALDE au depus un proiect exclusiv pentru parcarea de reședință. Nu a fost luată deloc în discuție”, a afirmat alesul local ALDE Dolj.

Mănescu: „Ce amendamente să mai avem?”

Mai mult, Mănescu a lansat ipoteza că municipalitatea ar fi intrat în posesia inițiativei partidului, ar fi citit-o și s-ar fi inspirat din ea în transcrierea proiectului de hotărâre. „Nici un noment nu ați catadicsit să o supuneți discuției CL și veniți acum cu o inițiativă care este exclusiv a dumneavoastră…”, a insinuat Dumitru Mănescu. Convins că lucrurile s-au întâmplat chiar așa, consilierul a certat, la rândul său, autoritățile, care, anterior, bătuseră obrazul aleșilor din opoziție, spunând despre aceștia că, în loc să critice, mai bine ar fi venit cu o propunere concretă și constructivă în această privință. „S-a spus aici că noi, consilierii, nu am avut nici o inițiativă privind această problemă, că executivul a pus în dezbatere și a reieșit acest lucru în urma dezbaterii cu cetățenii. Păi ce amendamente și inițiative să mai avem dacă nu le luați deloc în considerare și nouă?”, s-a plâns Mănescu.

Inițiativa nu ar fi ajuns la aparatul primăriei

Inițiativa nu a avut parcursul pe care l-ar fi așteptat consilierul ALDE din simplu fapt că nu a ajuns la aparatul primăriei. Secretarul de ședință, juristul Ovidiu Mischianu, a menționat că lui nu i-a parvenit nici un fel de inițiativă de acest gen, care să fi fost expediată de la ALDE Dolj. „Personal, nu știu să fie înregistrată o astfel de inițiativă. Potrivit regulamentului de organizare și funcționare, inițiativa trebuie să îndeplinească niște condiții de fond și formă și înregistrată la CLM. Nu știu să fie existat așa ceva”, a declarat juristul Primăriei Craiova. În replică, Dumitru Mănescu a inisistat că inițiativa a fost depusă în numele partidului, dar că, probabil, s-a rătăcit, ca multe alte acte, prin arhiva Primăriei Craiova. „Inițiativa este depusă, dar nu e nici o problemă, la cum se rătăcesc hârtiile în Primăria asta…”, a afirmat, cu ironie, consilierul municipal.

Consilierul, somat să vină cu dovada

Pentru a tranșa lucrurile, reprezentantul Primăriei Craiova a solicitat alesului local ALDE să prezinte dovada înregistrării actului respectiv la registratura instituției primarului. Ovidiu Mischianu a promis că, dacă Dumitru Mănescu va proba depunerea unei astfel fr inițiative a ALDE Dolj, el își va cere scuze public, într-o ședință următoare a CLM. „Domnul Mănescu, veți face dovada și îmi voi cere scuze public, în momentul în care veți avea această dovadă a înregistrării. Eu nu știu de existența ei. Oricum, dacă domnul consilier dovedește că a înregistrat o astfel de inițiativă, cu încadrarea în regulamentul de organizare și funcționare, îmi voi cere scuze publice pentru acest aspect”, a afirmat Mischianu. În perioada următoare, Dumitru Mănescu urmează să facă dovada că partidul său a depus o asemenea inițiativă.

Dindirică: „Doar doi consilieri locali (…), deci nu există”

Consilierul PSD, Lucian Dindirică, a intervenit în discuție și a făcut tremitere la regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului. Acesta i-a reamintit colegului din CL că, în timp ce orice consilier municipal are dreptul de a avea o inițiativă, aceasta poate să devină proiect de hotărâre pe ordinea de zi a CLM Craiova, numai dacă grupul de consilieri din care provine reprezintă o treime din numărul total al aleșilor locali. Ori în cazul ALDE, care este reprezentat doar de doi consilieri, nu poate să fie promovată și în CL. „Doar doi consilieri locali nu au dreptul de inițiativă, deci nu există”, a afirmat Dindirică. „Chiar și așa, eu nu știu de existența unei inițiative de acest gen”, a insistat juristul municipalității.

ALDE Dolj respinge ideea de licitație

Comentând strict pe proiect, Mănescu a criticat aspectul privind închirierea locurilor de parcare pe bază de licitație – care se face atunci când sunt mai mulți solicitanți decât locuri efective. „Problema licitației eu consider că trebuie să fie ultima soluție. Sunt blocuri în care oameni cu venituri mici vor fi dezavantajați de această măsură. Se vor face o groază de tertipuri pentru a se obține un loc de parcare”, a făcut referire Mănescu la discrepanța care există între locatarii cu venituri foarte mari și cei cu venituri foarte mici, dintr-un bloc. Consilierul ALDE Dolj a spus că modalitatea aceasta de atribuire ar fi putut fi evitată de municipalitate, iar în propunerea ALDE exista o altă soluție. Reprezentanții municipalității au precizat, în schimb, că regulamentul supus votului de joi al CLM Craiova „vine cu posibilitatea creării acestor locuri de parcare, dar că întâi se face investiția, iar după acea se supune taxării și repartizării către locatari”.