Directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, a demisionat din funcţie, ieri, în urma unei întâlniri cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, Moraru susţinând că demisia sa nu are legătură cu discuţiile avute cu ministrul şi nici cu protestele minerilor de la Crucea. El a menţionat că a convenit cu ministrul ca până la numirea unui nou director general să gestioneze în continuare activitatea companiei.
Surse politice susţin că în funcţia de director general al Companiei Naţionale a Uraniului ar putea fi numit Constantin Harasim, fost subprefect al judeţului Suceava, demisionar din PNL şi susţinător PLR. Aproximativ două sute de mineri de la Exploatarea de uraniu Crucea sunt blocaţi în subteran de luni şi ameninţă că dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate vor intra în greva foamei. Minerii sunt blocaţi în subteran atât în zona troiţei din mina Crucea, care nu e în zona de exploatare, dar sunt şi în mina Botuşana, în zona de exploatare, în timp ce alţi angajaţi protestează în apropierea atelierelor. “Poate să-l pună şi pe Ponta director la companie. Dacă nu ne dau creşterea salarială promisă prin protocol, nu întrerupem protestul. Nu se poate să lucrezi în mină de uraniu cu 1.500 de lei pe lună”, susţin protestatarii.
Moraru spunea că oferta pe care a putut să o facă minerilor a fost o creştere cu 5,2 – 5,5 la sută, ceea ce nu i-a mulţumit pe protestatari, care doresc să fie aplicată prevederea stabilită în protocolul semnat de Gerea. Printre revendicările minerilor, pe care aceştia le consideră minimale, se numără cele legate de salarizare, asigurarea de bilete de tratament şi schimbarea bazei de calcul a pensiilor, în condiţiile în care speranţa de viaţă a unui miner din acest domeniu este uşor peste 50 de ani. Potrivit lui Moraru, creşterea salarială solicitată de mineri poate fi pusă în aplicare doar dacă se modifică, prin Hotărâre de Guvern, cadrul legal. Minerii cer premierului Victor Ponta, ministrului Energiei, Andrei Gerea şi ministrului pentru dialog social, Liviu Pop, să vină să discute cu ei. Exploatarea Minieră Crucea este singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, având două puncte de lucru – Crucea şi Botuşana – unde lucrează peste 500 de angajaţi.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat a rândul său că reprezentanţii instituţiei sale le-a propus minerilor blocaţi în subteran la Crucea o majorare a salariilor de 300 de lei lunar până la rectificarea bugetară, solicitându-le acestora să renunţe la protest. Gerea a fost întrebat care este punctul său de vedere legat de protestul minerilor de la Crucea, de la mina de uraniu. “Îmi pare rău că s-a ajuns aici, eu am făcut apel la înţelegere. Acel protocol a fost o bază de lucru, la momentul respectiv au fost consultaţi, mai ales cu conducerea companiei (Compania Naţională a Uraniului, n.r.) şi cu acordul conducerii companiei s-a constatat că ar fi putut exista resurse financiare, după care s-a semnat un proces verbal de către conducerea companiei şi semnatarii acelui protocol, în afară de Ministerul Energiei, prin care s-a prins acolo prevederea că aplicarea protocolului se va face exact în momentul când vor exista resurse bugetare, pentru că la momentul respectiv nu se puteau aplica. Nu putea protocolul să intre în vigoare cu aplicare imediată. Şi atunci, am zis să aşteptăm rectificarea bugetară. Noi, însă, am propus o mărire a veniturilor până la momentul când se putea face şi această operaţiune din punct de vedere legal, şi anume, a măririi bazei salariale” , a declarat ministrul Gerea.