Oraşele din România sunt aşteptate să se înscrie în competiţia pentru titlul de Capitală Earth Hour

0
323

Oraşele din România sunt aşteptate să se înscrie, de ieri, în competiţia pentru titlul de Capitală Earth Hour, eveniment ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie, a anunţat WWF-România.

Competiţia naţională revine, în 2014, într-o nouă formă. Astfel, oraşele – reprezentate de primării, instituţii de învăţământ, ONG-uri şi asociaţii locale, centre culturale, biblioteci, muzee sau galerii – sunt invitate să organizeze acţiuni şi evenimente diverse pentru comunităţile lor timp de o lună, sub denumirea „Luna Earth Hour”.

La final, oraşul care se va remarca prin acţiuni variate şi cu impact în comunitate, dar şi cu cel mai original program pentru evenimentul „Earth Hour” de la sfârşitul lunii martie, va câştiga titlul de Capitală Earth Hour. Înscrierile sunt programate în perioada 3-12 martie 2014, iar anunţarea câştigătorului va fi anunţată de WWF-România în data de 15 aprilie.

Programat pentru data de 29 martie 2014, în intervalul orar 20.30 – 21.30, Earth Hour (Ora Pământului) este cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, în cadrul căreia toate luminile din oraşele lumii sunt stinse simbolic. Oraşele câştigătoare ale primelor două ediţii a competiţiei pentru Capitala Earth Hour sunt Bistriţa (2012), respectiv Timişoara (2013).

Evenimentul Ora Pământului se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie oraşul Sydney. În prezent, comunitatea globală care participă la Earth Hour este formată din peste două miliarde de oameni.

Înfiinţată în anul 1961, World Wide Fund of Nature (WWF) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea organizaţiei la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. (Agerpres)