O elevă de la „Fraţii Buzeşti” va participa la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene

0
170
Liceul "Fraţii Buzeşti"

Cristiana Dimulescu, elevă în clasa a X-a E la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, va reprezenta România la Olimpiada de Ştiinţe, organizată la Pardubice, în Cehia, în perioada 10-14 aprilie a.c. Adolescenta a fost selectată pentru această competiţie după ce s-a remarcat prin performanţele obţinute anul trecut la Olimpiada Naţională de Biologie. În urma acestui concurs a fost inclusă în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională. Săptămâna trecută, ea a reuşit să treacă şi proba de baraj, iar în prezent se află în Capitală, pentru două săptămâni, şi se pregăteşte cu profesori universitari pentru competiţia cu cei mai buni elevi din Europa.

«În urma fazei naţionale a Olimpiadei de Biologie din 2010, desfăşurată la Timişoara, primii patru elevi de la clasa a IX-a au fost  incluşi în lotul lărgit pentru Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene. Acelaşi sistem a selectat şi câte patru elevi de la Fizică şi Chimie. România va fi reprezentată de două echipaje alcătuite din câte trei elevi, olimpici la Biologie, Fizică şi Chimie. În data de 28 februarie 2011, în Bucureşti s-au desfăşurat probele de baraj, pentru selectarea celor şase participanţi. Din Craiova a participat eleva Cristiana Dimulescu, de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, care a ocupat, în urma susţinerii celor două probe, locul I la Biologie. Aceasta va alcătui un echipaj împreună cu un elev de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, pentru Fizică, şi un elev de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, pentru Chimie. În perioada 1-12 martie a.c., toţi aceşti copii beneficiază de îndrumări din partea cadrelor didactice universitare», a spus Carmen Ştefănescu, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova

Odată ce va reveni în Craiova, eleva Cristiana Dimulescu va continua pregătirea cu profesorul său de la clasă, Genelia Petrescu, pentru a participa şi la faza judeţeană a Olimpiadei de Biologie din acest an