Bon se crede Bond: “I-am analizat pe Dinamo şi nu mă sperie nimic”

0
569

După ce a câştigat primul său meci ca antrenor principal la Universitatea Craiova, Dragoş Bon pregăteşte cel mai important duel al anului pentru olteni, cel cu rivala Dinamo, care se va disputa sâmbătă, de la ora 21, pe „Ion Oblemenco”. Luat de val, Dragoş Bon spune că nu este impresionat de jucătorii lui Dinamo şi se aşteaptă la o dominare clară a echipei sale. Antrenorul interimar al Universităţii Craiova i-a motivat mai degrabă pe adversarii de la Dinamo prin discursul cu care a prefaţat derby-ul.  Dragoş Bon (40 de ani) se va duela sâmbătă cu Jerry Gane, căruia i-a fost secund la Gaz Metan CFR Craiova şi la CS Turnu Severin.

„Ne aflăm în faţa unui meci special, este cunoscută rivalitatea dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, sunt crescut şi eu cu această rivalitate. Este eternul nostru derby şi o rivalitate extremă. Păcat că nu se joacă acest meci cu spectatori, ar fi fost stadionul plin şi Peluza Nord ne-ar fi împins spre victorie. Sper să facem un joc bun, să-i dominăm din toate punctele de vedere şi să luăm cele 3 puncte. Sper ca jucătorii să evolueze cu spiritul oltenesc şi să-i facem fericiţi pe suporteri, fiindcă ei se hrănesc cu victoriile cu Dinamo. Avem un moral mai bun după victoria de la Iaşi, avem din nou spiritul de învingători. Să vă aşteptaţi să fim o echipă ofensivă, care-şi pune adversarul în dificultate. Nu mă sperie nimic la Dinamo, i-am analizat, dar sunt încrezător în echipa mea. Mă gândesc la valoarea lotului nostru şi caut să fac un joc ofensiv, fiindcă am jucători care se pliază pe acest joc. Le-am spus băieţilor să se bucure de fotbal, ca în copilărie. O victorie cu Dinamo ar asigura continuitate, încredere, ne-ar menţine şi aproape de FCSB şi CFR.

După ce a dezvăluit că transferul lui Fedele a fost parafat, deşi nu a fost anunţat oficial de club, Dragoş Bon spune că nu el ar trebui să înveţe spaniola sau elena, ţinând cont că Universitatea Craiova are de ales pentru banca tehnică între Paco Jemez şi Marinos Ouzounidis, ci noul antrenor trebuie să înveţe olteneşte. „Momentan vorbesc olteneşte, se transmite mult mai uşor perfectul simplu la jucătorii Craiovei. Sunt antrenorul principal în acest moment şi am primit multe mesaje de felicitări şi de încurajare după meciul de la Iaşi, sunt bucuros că lumea ne susţine şi nu şi-a pierdut încrederea în echipă. Este bine că ajungem să avem ocazii, n-am ajuns din hazard sau din mingi aruncate întâmplător în careu, dar e păcat că nu marcăm mai mult. Nu sunt un om superstiţios, sunt un om credincios” a declarat Dragoş Bon.

Bon i-a întors complimentele lui Andrei Ivan, cel care declarase că interimarul ar trebui să rămână principal: „Ivan e un jucător de mare valoare, este un jucător totuşi tânăr, are calităţi motrice fantastice, munceşte mult la antrenament”.