Întâlnire CJI la Craiova: Guvernarea deschisă pe agenda publică

0
374

Cei care vor să afle mai multe informații despre datele publice deschise, despre angajamentele asumate de autoritățile românești prin Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (OGP), dar și despre cum se pot folosi aceste informații în interes public sau de afaceri, sunt așteptați la o întâlnire organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), joi, 6 februarie, începând cu ora 16.30, la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” – American Corner Craiova.

La eveniment vor participa, din partea CJI, Ioana Avădani – director executiv, și Cristina Lupu – manager de programe. Prin intermediul Skype, participanții vor discuta cu Cristian Botan, consilier în Cancelaria primului-ministru, în cadrul Direcției de Servicii Online și Design, departamentul din Guvernul României responsabil de implementarea OGP în România. „Aceștia vă vor prezenta principiile guvernării deschise, angajamentele asumate de România și progresele făcute. De asemenea, veţi cunoaşte bune practici și instrumente simple, dar eficiente pentru monitorizarea accesului și utilizarea informațiilor disponibile publicului”, au precizat organizatorii.

La întâlnire sunt invitați jurnaliști, studenți, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai ONG-urilor locale. Numărul participanților este limitat însă, așadar cei interesați trebuie să confirme participarea până astăzi, la e-mail cristina@cji.ro. Întâlniri similare vor avea loc și la Galați, Botoșani, Târgu Mureș, Timișoara și Iași.