Consiliul Naţional al Elevilor cere testare obligatorie, pe bază de salivă, pentru elevi şi personalul din învăţământ

0
450
Introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ, de două ori pe săptămână, printr-o procedură clară care să se poată efectua în spaţiul şcolar, precum și ambalarea testelor în kituri individuale, „fără a fi nevoie de sortarea pieselor vrac”, sunt cerute de Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-un comunicat, potrivit Agerpres, citat de edupedu.ro.
Reprezentanții elevilor doresc adoptarea unui algoritm/unei matrici de calcul în baza căruia/căreia să se decidă scenariul de funcţionare a unei şcoli, incluzând mai mulţi parametri, precum rata de vaccinare a elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, suprapopularea claselor, utilizarea transportului în comun de către populaţia şcolară. Totodată, CNE cere şi dotarea şcolilor cu materialele sanitare necesare şi adoptarea unei instrucţiuni la nivelul Ministerului Sănătăţii, în aşa fel încât să existe o procedură “clară” de dezinfectare după fiecare schimb de clase, dar şi pilotarea şi, apoi, extinderea unui program de tipul “testare în curtea şcolii”, prin intermediul căruia, în zilele de weekend, în baza unei cereri prealabile, elevii şi personalul didactic să aibă posibilitatea de a se testa gratuit împotriva COVID-19, prin teste rapide antigen administrate de personal specializat din cadrul DSP – cu prioritate în unităţile de învăţământ care nu dispun de un cabinet medical. “E absolut elementar să ne asigurăm că valul 5 al pandemiei nu ne ia, din nou, pe nepregătite, la fel cum s-a întâmplat în mod sistematic în ultimii doi ani. Guvernul trebuie să adopte o serie de măsuri urgente pentru a preveni riscul de infectare comunitară, dar şi pentru a putea menţine şcolile deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme. Altă vacanţă forţată sau o perioadă de şcoală online generalizată pur şi simplu vor asasina şi ultima fărâmă de încredere a populaţiei în şcoala românească”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan, potrivit unui comunicat remis presei. Amintim că premierul Nicolae Ciucă a convocat ieri o ședință de lucru, unde s-a discutat și despre testarea elevilor: „În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală”, potrivit comunicatului Guvernului.