N-am prea avut noi, românii, mare logodnă cu democraţia, nici în perioada interbelică, aşa cum le place multora să se extazieze villonian, şi nici în exces după prăbuşirea balconului ultimului lider comunist, în uralele puhoiului dezlănţuit şi instigat la ură. Şi, repede, urmaşii geto-dacilor au împrăştiat democraţia cu roaba în piaţa publică, abandonându-ne minciunii că puterea aparţine poporului. Un popor pe care politicienii mioritici îl turmentează cu găleţi din plastic şi pungi cu zahăr şi ulei, şoşoni şi ce-o mai fi de-ale gurii, întru uşurarea consolidării propriilor privilegii. Se impacientează aiuristic senatorul, UNPR-ist acum, Cristian Diaconescu, că nu ne este ruşine de faptul că la împlinirea a cinci ani de la integrarea în UE n-am găsit prilejul să salutăm evenimentul, prin înflăcărarea vulgului în ample manifestări. Ar fi de discutat pe această temă, semn că democraţia autohtonă zăboveşte fatal chiar în Parlamentul României. Acolo unde însuşi Cristian Diaconescu votează cum votează, inclusiv comasarea alegerilor, demers fără corespondenţă în Uniunea Europeană. Putem conserva democraţia cu astfel de iniţiative deloc democratice? Poate are curajul să răspundă afirmativ însuşi senatorul mai sus pomenit. Canalul american de televiziune CNN a prezentat, a doua zi din anul nou, în câteva rânduri, ţările lumii în care sunt anunţate alegeri electorale: SUA, Franţa, Rusia, Taiwan, Venezuela, Mexic, Kenya şi aşa mai departe. O schimbare „la vârf” se aşteaptă inclusiv la Beijing, în China comunistă. România nu era enumerată printre ţările care au programate alegeri. Observaţie deloc agreabilă. Ori, regimurile totalitare, în general, au fost posibile şi prin obolul cointeresat al oamenilor politici, ai gazetarilor transformaţi în unelte propagandistice, fără de care penitenciarele n-ar fi ajuns să aibă acoperire naţională. Senatorul evocat, altminteri bănuit, la un moment dat, de disponibilitatea delimitării de trivialii aleşi dâmboviţeni, n-are acum vreo remuşcare, la nivelul puterii, dovedindu-se mutilat pe veci de spiritul tranzacţionar mărunt. Şi bine i-ar face o meditaţie la cele scrise în Carnetele sale de Albert Camus, că pentru a rămâne „om în lumea de azi îţi trebuie nu numai o energie neclintită şi o tensiune neîntreruptă, ci şi puţin noroc”. Ca surse ale libertăţii nealterate. Aşadar, integrarea în Uniunea Europeană ar merita salutată nu prin gesturi heirupiste, de complezenţă, ci, înainte de toate, prin respectarea normelor democratice, instituite ca obligatorii de acest club elevat, în care ne-am dorit atât de mult prezenţi. A prelua de la UE doar jurisprudenţa CEDO – şi nici aceea în toate situaţiile, dovadă numărul mare de cazuri înregistrate la Strasbourg – şi, din acest an, acordul de guvernanţă fiscală, este insuficient.
