Ştiinţa II a bătut din nou echipa a doua a lui Mititelu

0
430

Universitatea Craiova a câştigat toate duelurile cu rivala locală, FCU, mai puţin pe cel mai important, cel din Superligă, terminat la egalitate, scor 1-1, luna trecută. Cele două rivale din Bănie s-au întâlnit pentru a patra oară în acest sezon şi pentru a doua oară la nivelul echipelor „satelit”, în etapa a 15-a, ultima a anului, a seriei C7, iar Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0. Din postura de gazdă, pe arena „Aripile”, echipa antrenată de Corneliu Papură a dominat clar şi a mai avut două bare şi două goluri anulate. Diferenţa pe tabelă s-a făcut în repriza secundă, prin golurile marcate de: Ștefan Bană (61), dintr-un penalty obținut de Mendy, şi dubla lui Eduard Domnu (65, 87), prima reuşită a sa venind tot de la punctul cu var.

În precedentele derby-uri locale ale stagiunii, Universitatea Craiova a câştigat la fotbal feminin cu un scor realmente inedit, 23-0, şi tot într-un duel al echipelor-satelit, scor 2-1, în fieful rivalei locale, iar în Liga I a fost egal, 1-1.

Universitatea II Craiova a evoluat în formula: Goga – Gașpăr, Tomasec, Mendy, Borța – Lăpădătescu, Stana, Sala – Bană, Ninaci, Găină. Au mai intrat: Tomșa, Domnu, Barbu, Neață. Antrenor: Corneliu Papură.

La finalul anului, în seria a 7-a a Ligii a III-a, Universitatea II Craiova se află pe locul 5, cu 24 de puncte, în timp ce FCU II ocupă penultimul loc, cu 11 puncte.