Petre Petrescu, candidatul USL în Colegiul 5 Filiaşi Camera Deputaţilor, a fost prezent, vineri, în comuna Şimnicu de Sus, unde, alături de primarul Jana Fulga şi peste 50 de susţinători, a stat de vorbă cu alegătorii. Oamenii au nemulţumiri multe şi speranţele lor se îndreaptă către un viitor Guvern USL, care să facă DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT, sprijinit din Parlament de Petre Petrescu – deputat şi Florea Voinea – senator. Deputatul Petre Petrescu le-a transmis că împreună cu Florea Voinea şi Consiliul Judeţean Dolj, prin preşedintele Ion Prioteasa, vor susţine proiectele primarului Jana Fulga.
Alături de primarul Jana Fulga, pentru realizarea viitoarelor proiecte
“Comuna Şimnicu de Sus îmi este foarte dragă şi sprijin în totalitate iniţiativele locale de dezvoltare pe care doamna primar Jana Fulga şi echipa de consilieri locali doresc să le pună în valoare. Ştiu foarte bine situaţia acestei localităţi. Cunosc la fel de bine proiectele doamnei primar Jana Fulga pentru localitatea Şimnicu de Sus, pe care le voi susţine, alături de viitorul senator Florea Voinea şi de Consiliul Judeţean Dolj, care a făcut promisiuni certe în ceea ce priveşte investiţiile în această comună”, a declarat Petre Petrescu, candidat USL pentru un mandat de deputat în Colegiul 5 Filiaşi.
”Sperăm că cei de la USL vor fi altfel şi nu ne vor înşela încrederea”
Oamenii din Şimnicu de Sus nu sunt lipsiţi de probleme, iar nemulţumirea lor faţă de guvernarea Boc-Băsescu este imensă. Aceştia spun că tăierile salariale şi toate celelalte măsuri nu ar fi atât de dureroase dacă ar fi văzut un semn de solidaritate şi de la cei care conduceau România. ”Nouă ne-au tăiat salariile şi pensiile, iar ei se lăfăiau în lux. Nu este posibil ca doar amărâţii să ducă această criză în spinare şi ei să se înfrupte din banii noştri. Am o pensie amărâtă de CAP. Cum să trăiesc din 200 de lei? Sperăm că cei de la USL vor fi altfel şi nu ne vor înşela încrederea. Îi vom vota cu speranţa că vor face treabă”, spune cu lacrimi în ochi Maria Hâncu, pensionară din Şimnicu de Sus.
Gigel Grecu este plecat în Germania de patru ani. A venit acasă de sărbători. Spune că a plecat pentru că îşi doreşte un viitor mai bun pentru familia sa, pe care nu i l-a putut asigura în ţară. ”Sunt plecat în Germania de patru ani. Am venit pentru că vreau să fiu acasă de sărbători. Pe 9 decembrie voi merge la vot cu speranţa că la un moment dat voi putea să asigur un viitor familiei mele muncind în România. De la viitorul Guvern USL îmi doresc să creeze locuri de muncă”, a declarat Gigel Grecu.
În marşul lor prin Şimnicu de Sus, Petre Petrescu, primarul Jana Fulga şi susţinătorii USL au ajuns la poarta fostului primar al comunei, Tudorel Pupăzan. Uselist convins, Tudorel Pupăzan spune că merge cu Petre Petrescu şi Florea Voinea până la capăt şi că România poate merge înainte numai cu USL la guvernare: ”Am susţinut-o pe primăriţa Jana Fulga şi îi voi sprijini pe Petre Petrescu şi Florea Voinea până la capăt. România poate să meargă înainte numai cu USL la guvernare”.
”Vom vota Petre Petrescu şi Florea Voinea pentru viitorul comunei noastre”
”Sunt convins că domnul deputat Petre Petrescu va susţine toate proiectele noastre. Dumnealui a fost alături de noi tot timpul şi pe 9 decembrie îi vom fi şi noi alături mergând la vot. Vom vota Petre Petrescu şi Florea Voinea pentru viitorul comunei noastre şi pentru o viaţă mai bună, pentru noi şi copiii noştri”, a declarat viceprimarul comunei Şimnicu de Sus, Dumitru Cosmin Marius.
Consilierul local PSD Ionel Safta se arată şi el încrezător că în Şimnicu de Sus candidaţii USL vor avea un scor foarte mare. Acesta spune că împreună cu cei de la UNPR fac o echipă puternică şi îşi doresc cât mai multe voturi, pentru că astfel şi pretenţiile de la parlamentari pentru rezolvarea problemelor vor fi pe măsură: „Împreună cu colegii de la UNPR facem o echipă puternică şi îmi doresc să obţinem un scor cât mai mare. Oamenii trebuie să meargă la vot pe 9 decembrie şi să voteze candidaţii USL – Petre Petrescu şi Florea Voinea. Cu cât va fi mai mare scorul obţinut de aceşti doi candidaţi în Şimnicu de Sus, cu atât vor fi mai mari şi cererile noastre către aceştia în ceea ce priveşte problemele comunei”.
Preşedintele PSD Şimnicu de Sus, Nicolae Ştolică, spune şi el că are încredere că cei doi candidaţi ai USL vor ajuta comuna: ”În calitate de preşedinte al PSD Şimnicu de Sus pot confirma buna colaborare cu UNPR-ul şi pot spune fără nici o ezitare că suntem o echipă puternică, sudată, care poate să scoată un scor, pe 9 decembrie, de 80%. Am încredere că domnii Petre Petrescu şi Florea Voinea se vor implica în rezolvarea problemelor comunităţii şi vor susţine proiectele primarului Jana Fulga”.
„Consilierul local UNPR Gheorghe Chivăran este la al doilea mandat şi are încredere în deputatul Petre Petrescu: ”Îl cunosc pe domnul Petre Petrescu din primul mandat de consilier local. Este un om serios, care, atunci când promite ceva, se ţine de promisiune. Sunt convins că în acest mandat de deputat va avea o atenţie sporită faţă de comuna Şimnicu de Sus. Oamenii trebuie să înţeleagă că un colegiu de deputat este foarte mare şi peste tot sunt probleme, iar cei doi parlamentari trebuie să acorde atenţia cuvenită fiecăreia în parte. Am încredere în viitorii parlamentari, Petre Petrescu şi Florea Voinea, că vor reuşi să realizeze în Colegiul 5 Filiaşi lucruri extraordinare şi vor susţine toate proiectele Primăriei şi Consiliului Local Şimnicu de Sus”.
FOTO: jana fulga
Primarul comunei Şimnicu de Sus, Jana Fulga:
”Petre Petrescu şi Florea Voinea ne vor ajuta să modernizăm satul românesc”
Reporter: Cum v-aţi descurcat în primul mandat de primar al comunei Şimnicu de Sus?
Primar Jana Fulga: Foarte greu, pentru că resursele financiare au fost puţine. Dar cu ajutorul unor oameni extraordinari, cum sunt domnul deputat Petre Petrescu şi domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, am reuşit să modernizăm străzile în cele douăsprezece sate ale comunei, să reabilităm şcolile şi cişmele publice, şi să pietruim drumurile comunale.
– Care a fost relaţia primarului comunei Şimnicu de Sus cu deputatul Petre Petrescu?
– Relaţia a fost una foarte bună. Domnul Petre Petrescu ne-a ajutat foarte mult în ultimii ani, în special în acest ultim mandat de deputat al dumnealui, ţinând cont că a fost în opoziţie. Dar adevărata valoare a unui om tocmai în astfel de momente se vede. În perioada următoare avem multe proiecte pentru comuna Şimnicu de Sus, dar am încredere că domnii Petre Petrescu şi Florea Voinea, candidaţii USL pentru Camera Deputaţilor şi Senat, ne vor ajuta să le ducem la bun sfârşit. Şi pentru a le da un motiv să fie cât mai aproape de noi, ne-am propus ca la alegerile din 9 noiembrie vor obţine cel puţin 80 la sută din voturile valabil exprimate.
– Ce v-aţi propus în acest al doilea mandat?
– Îmi doresc să continui modernizarea satului românesc, cu tot ceea ce înseamnă infrastructură, şi vorbesc aici despre drumuri, apă, canalizare şi gaze. Este nevoie de toate aceste lucruri, pentru că şi românul care trăieşte la ţară trebuie să beneficieze de acelaşi confort ca la oraş, pentru că şi el este plătitor de taxe şi impozite. De aceea am încredere că împreună cu domnul deputat Petre Petrescu şi viitorul senator Florea Voinea şi cu un Guvern USL vom reuşi să punem în practică toate aceste lucruri. Eu cred că vom scoate un scor de cel puţin 80%. Eu, primarul comunei Şimnicu de Sus, Jana Fulga, pe 9 decembrie voi vota Petre Petrescu – deputat şi Florea Voinea – senator şi îi îndemn pe toţi alegătorii să facă acelaşi lucru.