Încă un drum asfaltat în comuna Şimnicu de Sus

0
369

Candidaţii USL Petre Petrescu şi Florea Voinea au participat, sâmbătă, la evenimentul inaugurării unui drum comunal în satul Deleni, din comuna Şimnicu de Sus, în prezenţa primarului Jana Fulga şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. La eveniment a participat un număr însemnat de locuitori ai comunei, bucurându-se că încă un drum din localitatea lor a fost asfaltat. „Orice realizare în comuna noastră ne bucură. Facem încă un pas către normalitate. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, este un om serios. Ce promite, face. La fel şi doamna primar Jana Fulga. Cred că această echipă, completată cu deputatul Petre Petrescu şi Florea Voinea, care am înţeles că este consilierul premierului Victor Ponta, va face treabă pentru Şimnicu de Sus”, a declarat un cetăţean prezent inaugurarea drumului.

Petre Petrescu: ”Trebuie să ne batem să aducem alimentarea cu apă”

Petre Petrescu, candidat USL la un mandat de deputat în Colegiul 5 Filiaşi, a afirmat că principala problemă cu care se confruntă locuitorii comunei Şimnicu de Sus şi care trebuie rezolvată în perioada următoare rămâne lipsa apei potabile. „Asistăm la inaugurarea încă unei investiţii care este finalizată de doamna primar Jana Fulga, alături de Consiliul Local. Este o investiţie pentru oameni. Tot pentru oamenii din Şimnicu de Sus trebuie să ne zbatem să aducem alimentarea cu apă, pentru că la orice poartă am bătut şi cu orice persoană cu care am vorbit ne-a spus că, în primul rând, la Şimnicu de Sus este nevoie de apă. De apă potabilă, pentru că cea care ajunge în robinetele oamenilor nu este proprie consumului. Mai sunt şi alte probleme – drumuri, iluminat, canalizare –, însă apa este elementul necesar pe care trebuie să-l rezolvăm aici, la Şimnicu de Sus. Vreau să vă îndemn ca duminica viitoare, pe 9 decembrie, să ieşiţi în număr cât mai mare la vot, pentru a scăpa ţara de greutăţile şi problemele în care ne-au aruncat Guvernele PDL, Emil Boc şi Traian Băsescu”, a declarat Petre Petrescu, candidat USL la un mandat de deputat în Colegiul 5 Filiaşi.

Florea Voinea: ”Doamna primar ne-a încărcat cu problemele pe care trebuie să le rezolvăm”

Florea Voinea, candidat USL la un mandat de senator în Colegiul 3 Filiaşi-Cetate, a precizat că: „Este o bucurie pentru mine să fiu alături de dumneavoastră la inaugurarea acestui drum, care înseamnă foarte mult pentru locuitorii satului Deleni. Sunt onorat că am privilegiul de a candida şi de a vă reprezenta în Senat şi vreau să vă spun că încă nici nu am fost aleşi şi deja doamna primar ne-a încărcat cu problemele pe care trebuie să le rezolvăm pentru Şimnicu de Sus. Peste patru ani îmi doresc să vă putem privi în ochi şi să ne bucurăm împreună de ce am realizat”.

”Avem nevoie de Petre Petrescu şi Florea Voinea, care să ne reprezinte în Parlament”

Primarul comunei Şimnicu de Sus, Jana Fulga, a ţinut să precizeze că prin asfaltarea drumului de la Deleni se facilitează accesul locuitorilor din acest sat la principalele instituţii publice. „Astăzi, ne-am adunat cu toţii în satul Deleni, aparţinător comunei Şimnicu de Sus, pentru a sfinţi acest drum nou, care va permite accesul oamenilor din satul Deleni către toate instituţiile statului: primărie, şcoală, biserică şi poliţie. Alături de noi se află foarte multă lume importantă – preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, vicepreşedintele Cristinel Iovan, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi Petre Petrescu şi Florea Voinea, candidaţii USL în Şimnicu de Sus –, semn al preţuirii de care se bucură comuna noastră. Prezenţa la noi în comună a candidaţilor USL Petre Petrescu şi Florea Voinea nu este întâmplătoare, pentru că ne bazăm ca, începând din 10 decembrie, ei să ne fie aproape şi să ne sprijine din Parlamentul României cu proiectele de dezvoltare pe care vrem să le ducem la bun sfârşit în perioada următoare la Şimnicu de Sus. Resursele financiare pe care le avem la dispoziţie sunt insuficiente pentru a putea dezvolta comuna noastră, şi aici mă refer la proiectele mari: apă, canalizare, drumuri. Avem nevoie de Petre Petrescu şi Florea Voinea, care să ne reprezinte în Parlament”, a declarat primarul comunei Şimnicu de Sus, Jana Fulga.

„Vă rog să transferaţi încrederea pe care o aveţi în mine către candidaţii USL”

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat: „Eu cu doamna primar Jana Fulga ne-am dat mâna pentru a realiza multe lucruri aici, în comuna Şimnicu de Sus. Vă spun că pe acest mandat de patru ani vom aduce apa în Şimnicu de Sus şi vom trece şi la etapa a doua, cea a canalizării. Poate printre dumneavoastră se află şi oameni sceptici, care cred că nu este posibil să ducem la bun sfârşit atâtea lucruri. Noi ne-am luat acest angajament, însă singuri nu putem. De aceea vin în faţa dumneavoastră şi vă spun că pentru a putea ca noi, Consiliul Judeţean, alături de doamna primar Jana Fulga şi echipa de consilieri locali, să facem ceva pentru Şimnicu de Sus avem nevoie şi de parlamentari puternici care să ne reprezinte la Bucureşti şi care să se bată să aducă proiecte pentru Dolj şi localitatea dumneavoastră. Aşa cum în vară mi-aţi acordat încrederea prin votul dumneavoastră, vă rog ca să transferaţi din această încredere şi către candidaţii USL pentru Parlamentul României, Petre Petrescu – deputat şi Florea Voinea – senator. A venit vremea noastră”.

La evenimentul inaugurării drumului din comuna Şimnicu de Sus au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cristinel Iovan, consilieri judeţeni şi câteva zeci de localnici din satul Deleni.