S-a lăsat cu arestări şi control judiciar

0
2639

 Aurelia Gîngioveanu, managerul Spitalului Clinic Căi Ferate (CFR) Craiova a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile, a transmis DNA Craiova. Procurorii DNA Serviciul Teritorial Craiova o acuză pe Aurelia Gîngioveanu de săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Managerului i-a fost interzis să mai conducă spitalul în următoarele două luni.Totodată, ieri a fost dispusă și măsura arestului preventiv pentru 30 de zile pe numele soțului acesteia, Cristian Gîngioveanu, directorul Serviciului de Ambulanță al Județului (S.A.J.) Dolj, dar și pe numele tatălui directoarei, Constantin Găvan, și el director, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Șimnic. Asistenta de la Centrul Medical Bechet a primit control judiciar pentru 60 de zile.

Și Marin Cîrstoiu, ambulanțier la SAJ Dolj a primit control judiciar pentru 60 de zile pentru trafic de influență. În continuarea comunicatului nr. 798/VIII/3 din data de 31.10.2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 01 noiembrie 2024, față de inculpații:
GÎNGIOVEANU CRISTIAN, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului (S.A.J.) Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, complicitate la luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată;
GĂVAN CONSTANTIN, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată;
RĂDUCANU IONICA MELANIA, asistent medical în cadrul Centrului Medical Bechet, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, complicitate la dare de mită, dare de mită și trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul Găvan Constantin ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori în cauză), pentru a interveni pe lângă ginerele său, inculpatul Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturi de șofer autosanitară, respectiv asistentă medicală. Astfel, în cursul lunilor septembrie – octombrie 2024, în baza unei rezoluții unice, inculpatul Gîngioveanu Cristian, prin intermediul inculpatului Găvan Constantin, respectiv a unei alte persoane, ar fi diseminat subiectele ce urmau a fi susținute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj mai multor candidați, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare și a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs.  În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul Gîngioveanu Cristian, în mai multe situații, ar fi primit de la fiul inculpatei Răducanu Ionica Melania diverse bunuri pentru a-l ajuta pe acesta să se angajeze ca șofer autosanitară la Serviciul de Ambulanță al Județului Dolj, cât și pentru a o angaja ca asistentă medicală în cadrul spitalului CFR Craiova pe concubina acestuia din urmă, unde manager este soția inculpatului Gîngioveanu Cristian.
În demersurile lor, inculpații Gîngioveanu Cristian și Găvan Constantin ar fi beneficiat și de ajutorul inculpatei Răducanu Ionica Melania.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare în cursul zilei de 31 octombrie 2024, la locuințele inculpaților Gîngioveanu Cristian și Găvan Constantin ar fi fost găsite sumele de 665.660 euro, 67.460 dolari USA și 203.850 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
La data de 01 noiembrie 2024, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019″, se precizează în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *