Craiova s-a trezit la pauză şi nu s-a lăsat umilită în derby-ul cu FCSB

0
942

Pe olteni trebuie să-i laşi să se certe între ei, să se autosaboteze, să-şi consume energiile în familie, dacă vrei să-i răpui mai uşor, trebuie numai să te apleci să culegi bucăţelele, după ce se sfâşie. Când încerci să le iei totul şi o mai faci şi cu mijloace necurate, ori să-i umileşti, atunci nu reuşeşti decât să-i uneşti, să-i asmuţi, să-i împingi spre potenţialul maxim. E ca şi în cazul părintelui care îi face morală copilului său, dar nu acceptă să-l certe altcineva, ori să-l nedreptăţească. La fel şi fanii Craiovei, care se pot supăra pe jucători, îi pot muştrului, dar nu le convine când îi înjură sau îi fură alţii şi reacţionează ca atare.

FCSB era liniştită la pauză, cu 1-0 pe tabelă şi om în plus, iar Gigi Becali a dorit să epateze cu cele trei schimbări, în timp ce arbitrul no name a încercat să le protejeze, să le asigure succesul oaspeţilor. Simţind atitudinea de superioritate a adversarului, maniera perversă a arbitrului, dar şi faptul că nu mai aveau nimic de pierdut, oltenii de pe teren s-au regăsit cu cei din tribună, au încheiat un armistiţiu după ce s-au aflat în conflict intern o perioadă şi au făcut front comun contra inamicilor. A rezultat o egalare meritată şi o repriză secundă mult mai aproape de ceea ce trebuie şi poate să arate Universitatea Craiova. Se putea şi mai mult, dacă Mitriţă ar fi ajutat echipa în loc să o tragă înapoi, dacă Bană avea personalitate la acea ocazie sau dacă Alex Cicâldău era inspirat şi din acţiune. Dacă era îndeplinită una dintre aceste condiţii, Ştiinţa ar fi reuşit ceea ce izbutise cu Rapidul, în sezonul trecut, când, după eliminarea lui Houri, a întors rezultatul de la 0-1. Rămâne de văzut dacă această remiză este una a resuscitării sau va fi numai o răbufnire de moment. Punctul este mai degrabă rodul atitudinii decât al organizării echipei, aşa că problema continuării cu Gâlcă rămâne, dar şi clauza de reziliere rămâne valabilă. Varianta cu Maldonado fundaş dreapta putea fi încercată şi când nu erai forţat să recurgi la ea. Cât despre Vlădoiu, el nu s-a abţinut şi după ce şi-a marcat autogol cu FCSB, şi-a sabotat echipa lăsând-o în inferioritate numerică.

Evitarea eşecului contra rivalei e benefică mai mult pentru orgoliul oltenilor, fiindcă statistica răm ânedură: Universitatea Craiova are o singură victorie în ultimele 10 meciuri şi a ratat deja două dintre obiectivele sezonului.

Universitatea Craiova – FCSB 1-1 Au marcat: Cicâldău 62 penalty – Miculescu 17.

Universitatea Craiova: L. Popescu 6 – Şt. Vlădoiu 2, Maldonado 6, Badelj 6, Bancu 6 (Ndong 84) – Oshima 5 (Mekvabishvili 58) 6, Screciu 5, Cicâldău 6 – Baiaram 6 (Bană 74) 5, A. Ivan 4 (Koljic 58) 5, Paradela 5 (Al. Mitriţă 71) 3. Antrenor: Constantin Gâlcă.

FCSB: Târnovanu – V. Creţu (M. Ştefănescu 46), Dawa, Ngezana, Radunovic – Fl. Tănase, Şut, Al. Băluţă (Baba Alhassan 46) – Miculescu (Luis Phelipe 69), Bîrligea (Edjouma 88), Oct. Popescu (Pantea 46). Antrenor: Elias Charalambous.

Cartonaşe roşii: Vlădoiu 42 / Baba Alhassan 90+9, Dawa 90+10.

Arbitru: Florin Andrei 2.