Franţa ar fi trebuit să adopte începînd de marţi 2 noiembrie sancţiuni împotriva Marii Britanii într-un litigiu legat de dreptul de a pescui. Atît la Londra cît şi la Paris, însă, a fost adoptate un ton mai conciliant iar negocierile pentru găsirea unei soluţii continuă, scrie Agenţia France Presse.
„Nu vom adopta sancţiuni în plin proces de negociere“ a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron. Discuţiile continuă deci, iar joi urmează să se întîlnească la Paris, pentru a ajunge eventual la o înţelegere definitivă, David Frost, responsabil britanic în chesiunea Brexit-ului, şi Clément Beaune, responsabil francez cu afacerile europene.
Toată această „gîlceavă a peştelui“, expresie utilizată în Franţa de unii comentatori, este, evident, o consecinţă a Brexit-ului. În virtutea acordului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să pescuiască în apele teritoriale britanice cu condiţia de a demonstra că erau deja prezenţi acolo înainte de marele divorţ. Francezii le reproşează însă britanicilor că nu au furnizat autorizaţii pentru un mic număr de vase de pescuit, 55 în total. Iar ca restorsiune au avertizat că nu le vor mai permite pescarilor britanici să comercializeze peştele în Franţa. Mai sunt şi alte puncte litigioase în această afacere, dar nu atît de grave încît să justifice amploarea mediatică luată de ea.
În cotidianul Libération comentatoarea Sonia Delesalle-Stolper se întreabă dacă nu cumva, pentru a-l parafraza pe Shakespeare, acest litigiu nu produce „mult zgomot pentru nimic“. Citez din analiza ei: „Disputa în jurul autorizaţiilor devine ridicolă. (…) În ce moment Londra şi Paris îşi vor da seama de deserviciile aduse mai multor ani de cooperare strînsă?“
Comentatoarea citată nu este singura în Franţa care considera că amploarea data acestui litigiu tehnic ascunde diverse interese politice imediate, şi de o parte şi de alta. Totul pe fondul unei relaţii prea puţin amicale între preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson. Este adevărat că primul vorbeşte engleza şi că al doilea vorbeşte franceza, dar între ei nu au circulat niciodată unde pozitive.
În presa franceză i se reproşează lui Boris Jonhson că prin amploarea dată acestei „gîlcevi“ doreşte de fapt să le distragă atenţia britanicilor de la dificultăţile economice post-Brexit. În acelaşi timp o parte a presei franceze nu este tandră nici cu Emmanuel Macron. Preşedintelui francez i se reproşează că se poziţionează de fapt în perspectiva prezidenţialelor de anul viitor şi doreşte să arate electoratului cît de strict este el în aplicarea contractului de divorţ dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
Deseori, însă, în spatele unor litigii mici se ascund altele, mai mari, ba chiar esenţiale. Între Franţa şi Marea Britanie mai există divergenţe legate de migranţii, tot mai numeroşi, care traversează ilegal de pe coasta franceză spre cea britanică. Mai nou, Parisul a fost puternic iritat de alianţa dintre Marea Britanie, Statele Unite şi Australia, alianţă în urma căreia Franţa a pierdut un important contract cu australienii pentru construitea unor submarine convenţionale. Să mai adăugăm aici şi chestiunea nerezolvată a frontierei irlandeze în context de Brexit…
Probabil că acest joc se va calma, pentru că efectiv el riscă să devină ridicol în ochii întregii lumi. Sunt numeroşi duşmanii demoraţiei şi ai Occidentului care ar urmări cu satisfacţie degradarea continua a relaţiilor dentre Franţa şi Marea Britanie, singurele puteri nucleare ale Europei occidentale, ambele dispunînd de cîte un loc permanent în Consiliul se securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Nu trebuie uitat, bineînţeles, că aceste două mari capitale, Londra şi Parisul, au fost mereu în competiţie. Ambele s-au vrut universaliste, ambele au vrut să influenţeze lumea… Ideal ar fi ca această competiţie să continue într-un sens stimulator şi pozitiv, şi să nu coboare pînă la categoria regretabilă a unei gîlcevi în jurul cîtorva tone de peşte.
