USR-Plus: O ambiguitate care trebuie clarificată

0
388

Aleşii USR-Plus, la depunerea jurământului, premergător intrării în mandat, au refuzat, în multe locuri din ţară, să pună mâna pe Biblie, preferând să jure doar pe Constituţie. Probabil şi pentru faptul că Biblia e o carte însufleţită. Senatorul Dan Barna a justificat gestul la o manieră puerilă: „Este dreptul fiecăruia să jure cum crede de cuvinţă”. Ne-am lămurit. Nu era vorba, aşadar, de gestiri rărăcite, ignare, ci de o circumscriere la filozofia neo-marxistă a acestei alianţe politice, trădată, dacă mai era cazul, de la referendumul pentru redefinirea familiei, de acum mai bine de doi ani. Nu e nimic lăudabil, dar nici blamabil, într-o astfel de poziţionare, numai că aceasta se pliază, deloc surprinzător, pe atacurile recente, tot mai insalubre ale unor publicişti –apropiaţi- la adresa Bisericii Ortodoxe Române. În absenţa exprimării unui punct de vedere programatic, clar, coerent, tranşant, asumat, privind ataşamentul sau non-ataşamentul la BOR, USR-Plus întreţine viclean o ambiguitate deplorabilă. Confuzia în discursul nostru public a devenit aproape o metodă. Să ne explicăm: Biserica Ortodoxă Română cuprinde pe creştinii ortodocşi din ţară şi din afara ţării, este autonomă faţă de stat şi faţă de alte instituţii, şi a avut de-a lungul timpului un rol de liant, inegalabil, la nivelul societăţii. Laicizarea vieţii a dus la separarea Bisericii de stat. Este incontestabil că Dan Barna şi Dacian Cioloş se consideră români. A voi să fii român, spunea eruditul filozof Nae Ionescu în cartea sa de eseuri „Drumurile destinului românesc”, nu înseamnă însă şi a fi român. Fiindcă a fi român înseamnă o stare naturală, o formulă de echilibru a existenţei, din care decurg, prin însăşi desfăşurarea vieţii, anumite forme. A fi român înseamnă a avea o anumită plămădeală, din care decurg cu necesitate absolută anumite atitudini şi gesturi. Dan Barna şi Dacian Cioloş doresc voturi, de bună seamă, la alegerile parlamentare, pentru formaţiunea lor politică şi de la România profundă, cea împotriva căreia încă se duce război. Cine citeşte presa vede că România, împotriva căreia luptă neo-marxiştii (multiculturaliştii, eurosocialiştii, etc.) e mai ales România ţăranilor, preoţilor, meseriaşilor de toate felurile şi oamenilor de caracter. România profundă e aşadar România sacrificată. E România ţintă. Victimile nu s-au schimbat. Doar plutonul de execuţie se premeneşte mereu (apud Mircea Platon, „Ce a mai rămas de apărat”). Un ortodox în lume are datoria de a crede şi de a sluji. Libertatea nu e manifestată doar în propria cămară la lumina candelei. Libertatea, atunci când eşti în lume, se manifestă trăind în cadrul instituţiilor –statul, familia, neamul- lăsate de Dumnezeu pentru existenţa noastră în ordinea firii. Aceste instituţii sunt daruri ale lui Dumenzeu. Ele nu mântuiesc, dar fără ele nu putem supraviaţui pentru a trăi duhovniceşte. Ele sunt cadrul vieţii fireşti. Retorica domnilor Dan Barna şi Dacian Cioloş nu este una salvatoare. Dar paradoxul este că tocmai astfel de persoane au o anumită priză, în lumea ortodoxă română, la anumite segmente sociale pe care ei nu dau, -după cum se vede- doi bani. Dumnezeu ne aşteaptă să lucrăm împreună cu El pentru mântuirea noastră şi nu aşa cum ar dori stângiştii sau dreapta liberală. Duşmanii ortodoxiei vor să facă din aceasta o problemă intimă, să ne zidim apocaliptic în afara istoriei, pe care o abandonăm diavolului, ne lepădăm de fapte, rămânem doar cu credinţa şi cu „biserica interioară”. Un fel de purgatoriu, de debara, în care stăm şi aşteptăm să ne curăţăm de păcate luptând selectiv. Dar atâta timp cât doar Dumnezeu ştie cine e mântuit şi cine nu, datoria noastră este să căutăm un „loc bun” de mănăstire sufletească. Proiectul teologic politic al lumii actuale urmăreşte să absoarbă totul în imanent şi să creeze un Dumnezeu după chipul şi asemănarea omului fără Dumnezeu. În fine. Şi totuşi Dan Barna şi Dacian Cioloş se doresc seducători în campania electorală promiţând că pun bazele unei „Românii fără hoţie”. Sloganul nu e nou, iar reciclat are misros rânced. Nu-şi clarifică însă dosarele care-i privesc. Sau nu poate fi vorba de aşa ceva? Ale lor nu se pun, de bună seamă. Ce s-a întâmplat la Sectorul 1 din Capitală, şi prin intermediul televiziunilor a văzut o ţară întreagă, s-a chemat probabil… deplină transparenţă şi corectitudine impecabilă. S-a furat cu sacii, nu cu TIR-ul! Dacă l-ar fi citit pe I. D. Sârbu („Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”) ar fi reţinut vorba de duh a scriitorului: „Curva-i curvă până moare, / Şi marxistul până-l doare”.