Mitriţă n-avu cheiţă la portiţă…

0
401

Căpitanul Universităţii Craiova a ratat un penalty pe final, în Gruia, de unde alb-albaştri au plecat cu un singur punct

Etapa a zecea a Ligii I s-a încheiat cu unul dintre duelurile de titlu, între echipele care şi-au disputat şi Supercupa României, în deschiderea sezonului, CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Paradoxal, deşi campioana era ancorată mai bine în lupta la vârf, în timp pe Ştiinţa rămăsese în afara sextetului de play-off la finalul etapei, haosul pare reinstaurat în Gruia. Astfel, cel mai vechi om din club, preşedintele Iuliu Mureşan, e pe picior de plecare, iar rebelul Omrani, omul decisiv din Supercupă, a fost exclus din lot. Toni Conceicao, al cărui scaun se clatină parcă de când l-a ocupat, a mizat pe mijlocaşii care au dus greul în anul titlului, iar unul dintre ei, Hoban, a fost din primul minut aproape de a rămâne singur cu Pigliacelli, scos din ofsaid de Martic, dar a ratat intercepţia pasei lui Ţucudean. Craiova a fost sufocată în primele zece minute, la capătul cărora Ţucudean a ratat incredibil cu capul, din 6 metri. Bancu a oferit riposta, în minutul 12, dar Arlauskis a fost pe direcţia mingii către vinclu. Mitriţă a confirmat intrarea oltenilor în joc, cu o acţiune care a dezechilibrat întreaga bandă dreaptă a CFR-ului, însă Arlauskis a fost din nou inspirat. Început aprig, meciul s-a stins treptat, gazdele cedând posesia, închizând culoarele şi aşteptând eventualele contratacuri.  Finalul reprizei i-a regăsit pe ardeleni în jumătatea adversă, încercând să speculeze fazele fixe, specialitatea casei, dar s-a intrat la vestiare cu zero în fiecare parte.

Prima rafală a părţii secunde a venit spre poarta lui Pigliacelli, italianul respingând ghiuleaua lui Ţucudean. Craiova a părut echipa mai tehnică, dar CFR a fost mai bine organizată şi mai experimentată, atuuri prin care şi a făcut diferenţa în ultimele dispute directe. După intrarea lui Ioniţă, ofensiva campioanei a primit upgrade, dar Ţucudean n-a speculat ezitarea lui Pigliacelli, permiţându-i italianului să-şi repare imediat gafa. Prima acţiune periculoasă a oltenilor în partea a doua a venit abia cu zece minute de final, când Bancu a apărut în careul advers, dar cu dreptul n-a prins poarta. Finalul a aparţinut oaspeţilor şi a adus aminte de meciul din play-off-ul sezonului trecut, când Camora a comis penalty la 1-0, însă Gustavo a ratat egalarea de la punctul cu var, în prelungiri. Căpitanul gazdelor a recidivat, de această dată făcând henţ, dar la fel şi oltenii, celălalt căpitan, Mitriţă, nimerind de la 11 metri unica peluză din Gruia. Pe mâna căpitanului său, aflat la al doilea penalty ratat în acest sezon, Craiova iroseşte şansa de a ajunge pe podium şi rămâne în afara play-off-ului, în timp ce campioana are mai multe probleme cu conflictele interne, decât cu poziţia din clasament. Deşi înainte de meci declarase că mai important este succesul echipei decât ca el să marcheze, Mitriţă a demonstrat contrariul, nelăsându-l să execute pe Koljic, ultimul jucător al Craiovei care transformase un penalty, la Mediaş.

Bancu: „Poarta aceea parcă e blestemată”

Devis Mangia a spus după meci: „Nu e o mare problemă că a ratat Mitriţă, asta este, se întâmplă. Am jucat bine, este important să avem continuitate în evoluţii. Eu cred că meritam să câştigăm, am avut mai multe ocazii. Pentru mine contează mult meciul viitor, titlul se dă abia în mai, la anul. Echipa este completă, dar avem nevoie de timp pentru a lucra”.

Nicuşor Bancu a amintit la final că : „Poarta aia parcă e blestemată, nu reuşim să dăm gol la ea! Dar am avut o prestaţie bună, eu zic că meritam victoria. Ne-am creat ocazii, am fost peste ei, dar asta e. Am pierdut două puncte aici, dar mergem mai departe. Mister a pregătit meciul astfel, el a vrut să joc mai sus. Eu pot evolua şi fundaş stânga, dar şi mai sus, nu am o problemă”. Alex Cicâldău a adăugat: „Mitriţă e supărat că a ratat, dar se întâmplă mai multor jucători, cu siguranţă va trece peste. “Păcat, meritam victoria astăzi, am avut mai multe ocazii decât ei. E greu, suntem pe 7. Asta e, mergem mai departe, sperăm să ne luăm revanşa etapa viitoare. Ne aşteaptă o partidă grea, contra unei formaţii care se apără foarte bine, Hermannstadt. Va trebui să învingem, apoi e pauza generată de meciurile naţionalei”. Antrenorul gazdelor, Toni Conceicao, a spus: „Am întâlnit o echipă mare a României, cu o bună dinamică, cu jucători foarte buni unu la unu, cred că am obţinut un rezultat bun, dacă ţinem cont că Universitatea a ratat un penalty pe final. Sunt mulţumit de modul cum a jucat echipa mea, am ratat câteva ocazii mari”.