Laborator ultramodern, inaugurat la Facultatea de Automatică din Craiova

0
777

Ieri, la sediul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică (FACE), din cadrul Universităţii din Craiova, s-a inaugurat un laborator ultramodern, prin investiţia efectuată de către „Continental Automotive Systems”, în valoare de 24.000 de euro, în anul 2019 urmând să fie investită o sumă de 20.000 de euro. Universitatea din Craiova a încheiat, în 2017, un parteneriat strategic cu firma din Sibiu,  iar cei mai buni 20 de studenţi de la programele de studii de interes pentru „Continental” vor beneficia de o bursă lunară de 500 de lei, fiecare.

Laboratorul care a fost inaugurat face parte dintr-un proiect amplu, studenţii urmând să-şi desăvârşească pregătirea într-un cadru performant. „Este unul dintre cele mai importante proiecte ale Universităţii din Craiova, prin care se dovedeşte calitatea învăţământului desfăşurat la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică”, a precizat prof.univ.dr.  Nicu Bâzdoacă , prorector al Universităţii din Craiova, pe Informatizare şi Administrarea Fondurilor Europene.

La rândul său, prof.univ.dr. Dan Selişteanu, decan al FACE, a declarat: „Parteneriatul cu „Continental” Sibiu este un exemplu de oportunitate fericită şi un real câştig pentru ambii parteneri. Facultatea noastră reuşeşte din nou să stea aproape de cerinţele pieţei muncii şi să răspundă prompt semnalelor acesteia . Studenţii noştri şi colectivul de cadre didactice primesc confirmarea propriei pregătiri tehnice, prin fructificarea diferitelor tipuri de colaborări dezvoltate în cadrul acestui parteneriat: creştere profesională prin stagii de practică, internship-uri, concursuri, proiecte comune de cercetare-dezvoltare”.

Prezenta la inaugurare, Oswald Kolb, manager general al „Continental Automotive Systems” Sibiu a accentuat: „Suntem o companie în continuă creştere şi, pentru ca aceasta să fie sustenabilă, avem nevoie de angajaţi bine pregătiţi. Investiţia în învăţământul universitar ne ajută în primul rând pe noi, să avem angajaţii de care avem nevoie, dar şi societatea , în general, prin creşterea calităţii forţei de muncă. Parteneriatul cu Universitatea din Craiova este benefic, găsind aici şi studenţi şi cadre didactice foarte bine pregătite”.