Gala Premiilor UNITER – ediţia 2017 va avea loc la Timişoara

0
326

UNITER 1După ce, ani buni, a fost organizată la Bucureşti, ediţia din 2013 a fost găzduită de somptuoasa sală a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, ediţia din 2014 – de Palatul Culturii din Târgu Mureş şi ediţia din 9 mai 2016 a fost transmisă în direct din Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, Gala Premiilor UNITER va ajunge în 2017 la Timişoara.

Ediţia a XXVI-a se va desfăşura în Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara, la data de 8 mai 2017, după cum a anunţat, vineri seara, în închiderea Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, directorul instituţiei, Ada Hausvater.

„E un semn faptul că reuşim să facem această gală la Timişoara în anul imediat următor nominalizării sale la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Noi ne-am dorit acest lucru dinainte de a fi făcut public titlul. Gala Premiilor UNITER a ieşit din Bucureşti pentru prima oară în 2007, la Sibiu, apoi a fost la Iaşi şi la Oradea, iar acum venim la Timişoara. Teatrul Naţional din Timişoara este nu numai un monument istoric, ci şi un teatru de tradiţie, şi, de asemenea, se află în capitala unei regiuni româneşti de tradiţie culturală şi multietnică majoră. Nu în ultimul rând, Teatrul Naţional este încărcat cu reverberaţii în istoria recentă a României. Toate aceste elemente ar fi făcut prezenţa Galei firească de mai demult, dar probabil că acum a fost momentul potrivit. UNITER îşi propune, prin însuşi statutul său, să sprijine creaţia şi noutatea în teatru, iar Naţionalul timişorean excelează în acest domeniu”, a declarat Ion Caramitru, preşedintele UNITER, citat de Mediafax.UNITER 2

Gala Premiilor UNITER se desfăşoară anual, începând din 1991, acordând distincţiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu. Trofeul care însoţeşte premiile este opera artistului plastic Ion Bitzan. Gala a devenit, în timp, unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii noastre teatrale, o bună colaborare cu televiziunea şi radiodifuziunea publice făcând posibilă transmiterea ei în direct.