Simona Halep s-a calificat în optimi la US Open

0
542

Simona Halep (29 de ani, locul 13 WTA) a avut un meci dificil în turul 3 la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, dar a reuşit să o învingă în 3 seturi pe Elena Rybakina (Kazahstan, 22 de ani, locul 20 WTA), scor 7-6 (13-11), 4-6, 6-3, după aproape două ore şi jumătate de joc. Halep a avut o revenire spectaculoasă în primul set, de la 3-5 la 6-5, în final impunându-se după un tie-break palpitant. După ce a cedat al doilea set, românca s-a impus în decisiv şi a ajuns în optimile competiţiei de la New York.  Halep are acum 3-0 la directe cu Rybakina, pe care o învinsese anul trecut în finala de la Dubai, tot după un meci lung şi spectaculos.

“A fost un meci greu, am mai jucat cu ea şi ştiam că e puternică, pune presiune pe adversar. În setul secund nu am mai fost calmă. Sunt departe de potenţialul meu, nu e uşor să stai 3-4 luni şi apoi să joci la cel mai înalt nivel. Nu am nimic de pierdut, vreau să mă simt bine pe teren, mă simt bine să joc din nou tenis, mă simt bine la New York, inclusiv la cumpărături” a declarat la final Simona Halep.

În optimi, Halep se va duela cu învingătoarea dintre Elina Svitolina (Ucraina) şi Daria Kasatkina (Rusia).