„Prietenii Istoriei” îşi dau întâlnire, în august, la Muzeul Olteniei

0
330

afis IstorieLa Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei (strada „Madona Dudu” nr. 14) are loc astăzi, ora 9.30, deschiderea proiectului cultural-educativ „Prietenii Istoriei”, în cadrul căruia se vor derula ateliere creative ce vor iniţia copiii, cu vârsta cuprinsă între 4-14 ani, în tainele istoriei şi arheologiei.

Primul modul se va desfăşura până la sfârşitul lunii august, în fiecare zi de miercuri, între orele 9.30-11.00, şi va avea ca tematică principală arheologia, micuţii urmând a se familiariza cu tehnicile ce aduc la viaţă obiectele şi comorile civilizaţiilor din trecut. Alături de specialiştii Secţiei de Istorie-Arheologie, cei mici vor învăţa să identifice un sit arheologic, să traseze o secţiune arheologică, să folosească instrumentele specifice unui şantier arheologic (şpaclu, ruletă, perie, busolă), să cureţe şi să clasifice obiectele descoperite, să deseneze şi să reconstituie un vas ceramic.

„Completarea unor trasee tematice expoziţionale cu materiale vizuale din expunere este de natură a oferi o imagine de ansamblu, utilă celor mici pentru înţelegerea fenomenelor istorice şi arheologice, printr-un limbaj adaptat vârstei lor. La finalul atelierelor, copiii vor deveni arheologici onorifici ai Muzeului Olteniei”, precizează reprezentanţii instituţiei într-un comunicat de presă.arheologie-1