„Poveştile noastre, povestea Craiovei”, cu medicul Violeta Comănescu

0
585

Violeta ComanescuLa Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va avea loc vineri, 5 august, de la ora 18.00, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei”. Invitat este medicul Violeta Comănescu, care, potrivit organizatorilor evenimentului, „va depăna poveşti despre Craiova de altădată, aşa cum a cunoscut-o, despre anii de şcoală, de adolescenţă şi de maturitate, despre condiţiile în care se practica medicina înainte de 1989 şi cum funcţionează sistemul acum, despre felul în care a evoluat oraşul în diferite perioade de timp”. La final, Violeta Comănescu va dialoga cu cei interesaţi. Moderator al întâlnirii va fi Cornel Mihai Ungureanu.

Violeta Comănescu (n. 13 decembrie 1952) este medic primar în cadrul laboratorului de anatomie patologică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. A absolvit Liceul „Fraţii Buzeşti” şi Facultatea de Medicină a Universităţii din Craiova, iar din 1996 este doctor în Ştiinţe Medicale. Este membră a Societăţii Române de Morfologie, a Societăţii Naţionale de Biologie Moleculară şi a European Society of Pathology (ESCOP). A publicat, ca autor sau co-autor, lucrări de specialitate, are specializări în histopatologie, histochimie, citologie şi imunohistochimie şi o experienţă bogată acumulată în proiecte sau programe de cercetare.

„Poveştile noastre, povestea Craiovei” este un proiect al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, în care invitatul – una dintre personalităţile craiovene sau unul dintre oameni legaţi de acest oraş – îşi spune propria poveste, lăsând să se întrevadă în fundal sau uneori în prim-plan şi imaginea de altădată sau mai recentă a oraşului. „Întâlnirile au loc lunar, proiectul urmând să fie implementat pe o perioadă mai lungă şi are drept scop ca, la final, să realizeze un puzzle, un mozaic din poveştile subiective adunate, care să reconstituie un portret în timp al Craiovei, cu schimbările care au avut loc, dar şi cu nostalgia unor repere din geografia urbană, cu evocarea unor personaje sau unor momente din istoria oraşului. Toate aceste poveşti parţiale ce vor reda o imagine de ansamblu a oraşului – sau cele mai interesante dintre ele – ar putea, eventual, să alcătuiască şi o carte”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Invitaţii de până acum în cadrul proiectului au fost Lorena Stuparu Păvălan – cercetător ştiinţific, Nicolae Pîrvulescu – profesor şi scriitor, Nicolae Marinescu – profesor şi editor, Mihaela Albu – prof. universitar şi scriitor, Jean Băileşteanu – scriitor şi editor, Rodica Mixich – medic, George Popescu – scriitor şi traducător, Mircea Pospai – jurnalist şi scriitor.