Universitatea Craiova l-a transferat pe stoperul spaniol Sierra

0
4

Fundaşul spaniol Gregorio Sierra Perez a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova, unde va evolua pentru cel puţin un sezon, având opţiune de prelungire pe încă unul. Oltenii căutau un fundaş central de picior stâng, după plecarea brazilianului Raul Silva şi l-au contactat pe Sierra, la propunerea lui Costel Gâlcă, jucătorul fiind liber de contract. Gregorio Sierra are 31 de ani şi a evoluat în ultimele sezoane la Burgos, formaţia la care a jucat, în anii 90, Gabi Balint. Anterior, Sierra a mai evoluat, tot în eşaloanele inferioare din Spania, pentru UCAM Murcia, Atletico Madrid C, Noja, Lorca, Numancia, Valencia B, Mar Menor şi Sabadell.

„Universitatea Craiova face de-a 5-a mutare pe tabla de șah a perioadei de mercato și își „betonează” defensiva cu spaniolul Grego Sierra. Astăzi, Știința a semnat cu Gregorio Sierra un contract valabil pe o perioadă de un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Spaniolul în vârstă de 31 de ani, cotat la 700.000 EUR, conform transfermarkt.com, a evoluat în trecut la cluburi din țara sa natală, ultima oară jucând pentru Burgos FC, în Segunda Division. În sezonul recent încheiat, a bifat 32 de prezențe în LaLiga2 și 3 partide în Copa del Rey” a anunţat Universitatea Craiova.

„Grego Sierra pune capăt perioadei sale ca jucător la Burgos CF, după încheierea contractului. Fundașul central a venit la clubul alb-negru pentru a ajuta echipa să-și atingă obiectivul de a rămâne în fotbalul profesionist și a depăşit aşteptările. Fotbalistul din Murcia își ia acum rămas bun, după ce a jucat 87 de meciuri și a marcat șase goluri în cele trei sezoane consecutive în care a condus clubul din Burgos la revenirea în Segunda Division. Burgos CF vă urează succes în următoarea etapă” a fost anunţul celor de la Burgos.

Gregorio Sierra Perez este al cincilea jucător adus de Universitatea Craiova în vara aceasta, după portarul Silviu Lung junior, costaricanul Carlos Mora, cubanezul Luis Paradela şi japonezul Takuto Oshima.

Gregorio Sierra Perez va lupta pentru un loc de titular în centrul defensivei Universităţii Craiova cu Denil Maldonado, Juraj Badelj şi Gjoko Zajkov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *