Sezonul incendiilor

0
405

incendiuEchipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au avut un sfârşit de săptămână „de foc”. Asta pentru că, doar în cursul zilei de sâmbătă, pompierii au intervenit pentru stingerea a 10 incendii care au afectat sute de hectare de vegetaţie uscată, mirişte, dar s-au extins şi la culturi de păioase ale oamenilor din Cetate, Băileşti, Podari şi alte localităţi din judeţ, provocând, astfel, pagube.

Ziua a început cu un incendiu în comuna Castranova, satul Puţuri, la vegetaţie uscată şi mirişte, care s-a propagat şi la culturi de grâu. În jurul orei 12.00, Garda Intervenţie Pompieri Bechet a acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, care a distrus şi gardul gospodăriei unui localnic din Sadova. O oră mai târziu, Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială în comuna Cetate, satul Moreni, unde au ars aproximativ 450 ha mirişte.

Un puternic incendiu s-a produs în jurul orei 16.00, când Detaşamentul 1 Pompieri Craiova în cooperare cu Detaşamentul 2 Pompieri Craiova au intervenit în comuna Podari, satul Livezi. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul cuprinsese vegetaţie uscată, mărăciniş şi mirişte, fiind afectate aproximativ 260 ha vegetaţie uscată şi mirişte, 10 ha culturi agricole şi aproximativ 30 ha litieră şi mărăciniş, dar şi stâlpi din lemn, aflaţi în apropierea căii ferate. La intervenţie a fost activată Grupa operativă a I.S.U. “Oltenia” Dolj. Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unor scântei mecanice (locomotivă).

incendiu 2Vegetaţie uscată a luat foc şi în comuna Izvoare, satul Domnu Tudor, la Ocolul Silvic Dăbuleni, unde au ars aproximativ 2 ha, dar şi în Băileşti, unde flăcările au mistuit aproximativ 10 ha cultură de grâu şi 500 mp cultură cu ovăz, aparţinând unei societăţi comerciale. „Din fericire nu s-au înregistrat victime şi, în cele mai multe cazuri, incendiile au izbucnit din cauza unor ţigări aprinse aruncate la întâmplare, mai puţin în cazul miriştilor, unde este vorba despre foc pus de cei care vor să-şi cureţe terenurile, deşi nu au voie să facă acest lucru. Am avut şi sprijinul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă”, ne-a declarat mr. Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.

Pompierii atrag atenţia că arderea miriştilor nu se poate face decât după obţinerea permisului de lucru cu foc deschis de la Primărie, însă, cum nimeni nu ţine cont de aceste prevederi, situaţia poate deveni şi mai gravă, pentru că în perioadele caniculare incendiile se extind cu repeziciune.