Rata şomajului în România a urcat la 4,8%, în aprilie 2020

0
375

Rata şomajului în România a urcat la 4,8%, în aprilie 2020, egalând nivelul celei din a doua parte a anului 2017, rata şomajului la bărbaţi fiind cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor cu vârsta între 15 şi 74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2020 a fost de 432.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (414.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 persoane). Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin, se precizează în comunicat. “Pentru persoanele adulte cu vârsta între 25 şi 74 ani, rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2020”, se precizează într-un comunicat al Institutul Naţional de Statistică.