Metodic, regimul de la Ankara şi-a consolidat poziţiile în nord-vestul Libiei, o aventură militară, strategică şi politică cu parfum de mari contracte economice. Avansul Turciei în Libia a luat amploare. În câteva luni Ankara şi-a ajustat foaia de parcurs, venind în ajutorul guvernului de la Tripoli condus de premierul Fraiez Sarraj, recunoscut de ONU, un guvern de uniune naţională (GNA). Numele operaţiunii: „Vulcanul furiei”. Corpul expediţional turc -500 de ofiţeri militari şi consilieri- la care se adaugă 5000 de mercenari sirieni, a stăvilit ofensiva armatei mareşelului Haftar, omul forte al estului libian. Care încearcă de un an să cucerească Tripoli, sediul Băncii Centrale şi al Companiei Naţionale de Petrol. Un eşec, în pofida susţinerii mercenarilor ruşi, sub comanda lui Wagner, dolarii emiratelor şi susţinerea egipteană. Turcia aştepta ora sa. Care a venit. Este o putere NATO care şi-a planificat minuţios intervenţia. Agenţia de presă Anadolu menţionează zi de zi avansul armatei de la Ankara. De fapt Turcia face în Libia ceea ce face Rusia în Siria. Ofensiva turcă a început în noiembrie 2019 prin reconstruirea pistelor pentru avioane, investiţia în resurse umane, armana naţională, miliţiile locale. Mercenarii sirieni veniţi la sfârşitul lunii decembrie sunt plătiţi cu 2000 de dolari pe lună, faţă de 400 de dolari cât primeau în ţara lor. Dronele Ankarei, TB2, fabricate de compania la care lucrează ginerele lui Recep Tayyip Erdogan au dat un avertisment militarilor lui Haftar. Cel care dorea să asfixieze capitala, controlând oraşele din jur, de la Sabratah până la Tahroumah, baza aeriană Al-Watyah, importantă pentru Khalifa Haftar, la 140 km sud-vest de Tripoli. O lovitură seriosă pe linie logistică, bătălia de la Tahroumah, oraş cheie la est de Tripoli a avut importanţa ei. Turcia negociase un acord cu GNA pentru prospectări şi foraje în Mediterana orientală. De altfel încă din 2009, Erdogan şi 150 de şefi de anteprize îl vizitau pe Gadafi convenind contracte de 20 de miliarde de euro: în discuţie autostrăzi la est, centrale electrice, refacerea aeroporturilor de la Tripoli şi Sehba. Revoluţia a pus în paranteză afacerile privind reconstrucţia Libiei estimată de Banca Mondială la 100 de miliarde de dolari. Pe teren lucrurile se prezintă în felul următor: Khalifa Haftar este sprijinit de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi chiar… Franţa şi Rusia. Guvernul premierului Fraiez Sarraj este susţinut de Turcia şi Qatar. Pentru analişti, Moscova şi Ankara ar fi căzut de acord pentru evitarea unei confruntări directe pe teritoriul libian, tot mai frământat, devenit teatrul unui război fără sfârşit, precum cel din Vietnam.
