COD PORTOCALIU de inundaţii pentru mai multe râuri

0
422
Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru râuri din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Hunedoara, unde începând de sâmbătă noapte şi până luni după-amiază s-ar putea produce inundaţii locale.
Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de sâmbătă, ora 23.00 şi până luni, la ora 14.00, pe unele râuri din bazinele hidrografice Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior, precum şi pe unii afluenţi ai Mureşului inferior se pot produce creşteri de debite şi niveluri, care ar putea duce la depăşiri ale cotelor de atenţie şi de inundaţie, precum şi scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale.
Din cauza riscului de inundaţii, a fost emisă avertizare cod portocaliu, valabilă de sâmbătă ora 23.00, pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râuri mici din  judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj.
Sub cod portocaliu de inundaţii vor fi, începând de duminică, ora 07.00, râurile din bazinele hidrografice Timiş superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj),  Jiu superior şi mijlociu, precum şi unii afluenţi ai săi (judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi).
De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben de inundaţii, care va intra în vigoare sâmbătă, de la ora 23.00, pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj),  pe Jiu şi pe unii afluenţi ai săi (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi), pe unii  afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea,  Dolj şi Sibiu şi pe unii afluenţi ai Mureşului din judeţul Hunedoara.
Potrivit INHGA, aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.
Creşteri importante de debite, care ar putea duce la atingerea cotelor de atenţie, se pot produce şi pe alte râuri mici din sudul, centrul  şi estul ţării, au precizat hidrologii.
Judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Dolj vor fi, de sâmbătă, ora 22.00, până luni, la ora 9.00, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), se vor înregistra averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină, în special în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică în Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, iar în cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni şi în sud-vestul Transilvaniei, nordul Munteniei, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi local a Carpaţilor Orientali.