Autorul accidentului din Brazdă menţinut în arest la domiciliu

0
378

Complicii săi au fost plasaţi sub control judiciar

Craioveanul care, pe 20 ianuarie, a accidentat un bărbat de 37 de ani şi pe fetiţa lui, de 1 an şi 7 luni, pe trecerea de pietoni, apoi a fugit, rămâne în arest la domiciliu, în timp ce complicii săi au scăpat de această măsură, fiind plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Hotărârea a rămas definitivă ieri, la Tribunalul Dolj.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au respins, ieri, contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva hotărârii prin care Judecătoria Craiova le-a înlocuit lui Laurenţiu Călin Pop şi Mădălin Floricel arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cei doi sunt complicii lui Ionuţ Cristian Manea, şoferul fugar care a provocat accidentul din Brazdă, în luna ianuarie, şi care a fost menţinut în arest la domiciliu. Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus, luna trecută, trimiterea în judecată a lui Cristian Ionuţ Manea, de 33 de ani, din Craiova, şi a complicilor săi, Laurenţiu Călin Pop, de 45 ani, din Craiova, Mădălin Floricel, de 38 ani, din Craiova şi Marius Toma Vasile, de 35 ani, din comuna Leu. Procurorii au reţinut că „pe 20.01. 2018, în jurul orei 20.20, inculpatul Manea Cristian Ionuţ a condus autoturismul marca Mercedes Benz pe bulevardul Decebal din municipiul Craiova şi a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a unei minore în vârstă de 1 an şi 10 luni, şi a tatălui acesteia, pietoni angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, după care a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. Ulterior, în data de 23.01.2018, inculpaţii Pop Laurenţiu Călin şi Floricel Mădălin, împreună cu Manea Cristian Ionuţ, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în cauză şi tragerii la răspundere penală a acestuia din urmă, au apelat la numitul Vasile Toma Marius, iar împreună cu acesta, care, deşi cunoştea că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, la domiciliul lui Pop Laurenţiu Călin, au procedat la distrugerea prin tăiere a autoturismului marca Mercedes Benz, pe care, în aceeaşi zi, l-au depozitat la domiciliul lui Vasile Toma Marius”. Abia pe 6 februarie poliţiştii l-au ridicat pe bărbat şi pe amicii săi, dar şi bucăţile autoturismului, descoperite în urma unor percheziţii.