Condamnat pentru fraudă fiscală şi exclus, în 2013, din Senat, şi din toate funcţiile publice, susţinător în perioada 2011-2013 al guvernelor Monti şi Letta, lipsit de drepturi eligibile, până în 2019, apropiat la un moment dat de Matteo Renzi, când au convenit asupra angajării unor reforme constituţionale, miliardarul Silvio Berlusconi (81 de ani) rămâne un actor principal al vieţii politice italiene. Şi fără aportul său criza politică pare iminentă, după alegerile legislative de mâine. Când 50 de milioane de italieni sunt chemaţi la urme, într-un climat incert, fiind greu de estimat cum va arăta viitorul Guvern. Ultimele sondaje disponibile sunt deja vechi, fiindcă publicarea de măsurători sociologice este interzisă cu 15 zile înaintea scrutinului. Cu toate acestea, cele trei blocuri politice sunt creditate astfel: Coaliţia de dreapta (Forza Italia, Liga de Nord şi Fratelli d’Italia) – 38%; Mişcarea 5 Stele (M5S) – 28%; Coaliţia de stânga (Partidul Democraţi şi aliaţii săi) – 27%. Într-un asemenea context neclar, avându-se în vedere legea electorală, destul de alambicată, niciunul dintre cele trei blocuri politice n-are teoretic şansa obţinerii majorităţii în Camera Deputaţilor sau la Senat pentru a forma guvernul. Nu este mai puţin adevărat faptul că 33% din alegători sunt indecişi. Eurostat plasează Peninsula cu 10,4 milioane persoane în reală dificultate economică. În ultimii ani, bogaţii au devenit tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci. Mai apropiat de a depăşi pragul de 40% din voturi şi a obţine, potrivit modelului de scrutin, o majoritate în Parlament este Coaliţia de dreapta condusă de fostul premier Silvio Berlusconi (Forza Italia) cu aliaţii săi naţionalişti (Liga de Nord), în fruntea cărora se află Matteo Salvini şi Fratelli d’Italia, având-o ca lider pe Georgia Meloni. Ei bine, Silvio Berlusconi, Matteo Salvini şi Georgia Meloni s-au afişat împreună, joi, la Teatrul Hadrien din Roma, într-o conferinţă de presă. Dar jocurile nu sunt făcute. Neputând redeveni premier, „Il Cavaliere” l-ar dori în capul Guvernului pe Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, fost jurnalist la „Il Giornale”, spre nemulţumirea lui Matteo Salvini, care nu şi-a pierdut speranţele, acesta fiind asemuit cu Viktor Orban. Un alt scenariu posibil, dorit de Bruxelles, ar fi o „mare coaliţie” cu participarea partidelor conduse de Silvio Berlusconi şi Matteo Renzi, adică Forza Italia şi Partidul Democrat, situaţie în care actualul premier, Paulo Gentiloni, ar putea rămâne. Deşi improbabilă, o alianţă a euroscepticilor – Liga de Nord, M5S şi Fratelli d’Italia – este luată în discuţie. Deşi ar displace totalmente Bruxelles-ului. Ultimele forţe au fost aruncate, ieri, în bătălia electorală. Cu toate acestea, nu se conturează vreo certitudine. La stânga, lucrurile par deja tranşate şi nu puţini ziarişti se întreabă doar la ce scor va pierde Matteo Renzi. Dacă realizează 25%, scorul lui Pierreluigi Bersani, în 2013, este salvat. În Italia instabilitatea guvernamentală nu este o noutate şi de la proclamarea Republicii în 1946 s-au derulat 46 de guverne. Ca un fapt insolit, de la precedentele alegeri parlamentare, 347 de deputaţi şi senatori, adică aproape 35%, au schimbat grupul parlamentar din care au făcut iniţial parte. Preşedintele ţării, Sergio Mattarella, se află în faţa unei situaţii delicate şi, deloc paradoxal, una din temele de campanie a fost, bineînţeles, chestiunea imigraţiei, pe lângă promisiunile de circumstanţă.
