Craioveanul de 26 de ani care, pe 26 ianuarie a.c., a lovit cu maceta în cap un şofer de 37 de ani, tot din Craiova, şi a fugit, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că autorul, la volanul unui Porche Cayenne, l-a blocat în trafic, pe pasajul suprateran din Craiova, pe linia de tramvai, pe celălalt şofer, care conducea un Cielo, a luat din maşină o macetă cu care l-a lovit în cap, fără să ţină cont că victima era în maşină cu soţia şi cei doi copii minori, de 4, respectiv 6 ani, apoi a dispărut. S-a predat abia după ce hotărârea prin care Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, pe numele său, a rămas definitivă, la Curtea de Apel Craiova, respectiv pe 6 februarie a.c. Joi, 1 martie, judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Alexandru Radu Orbuleţu, în vârstă de 26 de ani, din Craiova, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În rechizitoriu, anchetatorii au reţinut faptul că, „pe 26.01.2018, în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa pe pasajul suprateran, din apropierea hotelului Ramada, din Craiova, la volanul autoturismului marca Porsche Cayenne, cu numărul de înmatriculare B 121 KEV, inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu a avut un incident în trafic cu persoana vătămată O G F(n.r. – Olaru George), care conducea autoturismul marca Daewoo Cielo, pe care l-a determinat sa pătrundă cu autoturismul pe linia de tramvai, după care l-a blocat. Inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu a coborât din autoturism şi s-a deplasat către autoturismul persoanei vătămate, adresându-i injurii, după care s-a deplasat la autoturismul său, din care a luat o macetă cu care l-a lovit o singură dată, în zona capului pe O G F, cauzându-i o plagă tăiată-despicată de 7 cm, transversală, în vertex, cu fractură parietală stânga. Inculpatul a urcat la volanul autoturismului şi a părăsit locul faptei, sustrăgându-se urmăririi penale până la data de 06.02.2018, când s-a prezentat la sediul Secţiei 1 Poliţie Craiova, după ce, la data de 02.02.2018 judecătorul de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj emisese mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, în lipsa inculpatului”.
A lovit victima în faţa soţiei şi a copiilor
George Olaru (37 de ani) a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat în perioada 26 – 29 ianuarie a.c., diagnosticul fiind: „Traumatism prin lovire cu corp tăietor (sabie), în urma examenului computer tomograf constatându-se fractură parietală stânga în regiunea vertexului, hematom în părţile moi craniene adiacente; coloana cervicală cu vertebre în ax”. Medicii legişti au stabilit că victima a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Mai mult decât atât, procurorii au mai reţinut faptul că inculpatul nu a ţinut cont de nimic, nici de copiii şi soţia victimei, aflaţi în Cielo, nici de blocarea traficului în zonă: „urmare a incidentului produs, soţia persoanei vătămate şi cei doi copii ai acestora, în vârstă de 4 şi, respectiv 6 ani, care se aflau în autoturismul persoanei vătămate, s-au alarmat, totodată, circulaţia vehiculelor şi a tramvaielor fiind blocată pe timpul incidentului, producându-se astfel tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Fiind audiat cu privire la incident, Orbuleţu a declarat că nu avea habar că ar fi căutat de poliţişti şi a plecat câteva zile în Bucureşti, deşi fusese citat şi fuseseră anunţaţi membrii familiei, mai ales că, a doua zi după comiterea faptei, poliţiştii au observat-o în trafic, la volanul Porche-ului Cayenne, pe soţia lui Orbuleţu, care a spus că nu ştie unde este el.
Dosarul în care Alexandru Radu Orbuleţu va fi judecat pentru cele două infracţiuni s-a înregistrat pe 28 februarie la Tribunalul Dolj, iar joi, 1 martie, instanţa a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat: „Constată legalitatea, temeinicia şi menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de a comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 1 martie 2018”, după cum se arată în încheierea de şedinţă. Dosarul va fi analizat în camera preliminară a Tribunalului Dolj.