Craiovenii, invitați în autobuzul cu 300 de scrisori-mărțișor!

0
473

Craiovenii care vor circula, luni, pe traseul E1 al RAT Craiova vor fi întâmpinați cu o scrisorică-surpriză. Autobuzul va fi complet decorat cu 300 de scrisori și va arăta, spun organizatorii, ca un atelier de caligrafie. Mesajele sunt scrise cu stiloul și sigilate cu sigiliu și au scopul de a-i face pe destinatarii lor să întâmpine primăvara cu un zâmbet și să le reamintească, deopotrivă, că gesturile mici fac diferența.

«Fiecare persoană este încurajată să descopere bucuria lui ”Mulțumesc”, începând ziua mulțumind cuiva drag, dar și îndemnând pe alții să facă același lucru», își propun inițiatorii acestei acțiuni civice – proiectul ”LivrezDragoste.ro/ Atelierul de scrisori”, în colaborare cu RAT Craiova și cu Kaufland.

Traseul pe care se va deplasa autobuzul cu scrisori este cel obișnuit: Stația 15, Stația 30, Stația 10, loc 83 , Unitatea Militară Rocada, Olimp, Bloc F8, Complex Vechi, Gara, Bacriz, Complex Rovine, Vama Caracal, IML, Pod Electro, Stația Electroputere, Mat SA, Shell, Bănie, Spitalul Militar, IRA 8, Independența, Piața Chiriax, Confecții, Liceul de Artă, Stadion, Sfântul Dumitru, Agronomie, Obedeanu, Craiovița Veche, Compania de Apă, Casa Tineretului, Liceul Nenițescu, George Enescu, Segarcea, Stația 30, Stația 10, Stația 20.