În cadrul Autorităţii de Management : De la 1 martie funcţionează birourile de sprijin

0
441
Mihaela Mocanu

OIR POS DRU Sud Vest Oltenia gestionează în prezent un  număr  total de 81 de proiecte  POSDRU  dintre care 54 de proiecte care se află în implementare în valoare totală de 258545227 lei, iar 27 proiecte, în valoare de peste 60302581 lei  finalizate. Mihaela Mocanu, directorul executiv al OIR POS DRU SV Oltenia a precizat că începând cu 1 martie, anul curent, AM POSDRU şi Organismele Intermediare Regionale vor acorda audienţe, în fiecare joi, de la ora 12.00. „Tot de la această dată, vor funcţiona şi birourile de sprijin (Help-desk, în cadrul Autoritatii de Management)”, a mai spus Mihaela Mocanu. Pe de altă parte, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a cerut directorului general AM POSDRU, Carmen Roşu, proceduri mai simple pentru beneficiari, o monitorizare mai bună a proiectelor, completarea schemei de personal, urgentarea proiectelor. „Atitudinea pro-activă, transparenţă şi operativitatea sunt esenţiale în relaţia cu solicitanţii şi beneficiarii proiectelo”, a subliniat reprezentantul OIR POS DRU SV Oltenia.

Întrerupere, nu suspendare !

Ministerul Muncii a făcut recent căteva referiri la situaţia actuală  de întrerupere a plăţilor  de către Comisia Europeană şi a reamintit diferenţa dintre întreruperea plăţilor şi suspendarea programului POSDRU. „Întreruperea rambursarilor de la Comisia Europeană este o procedură uzuală, pe termen scurt, o măsură de precauţie a Comisiei Europene, care se ridică imediat ce statul membru corectează deficienţele. Suspendarea presupune blocarea întregului program”, a spus directorul OIR POS DRU SV Oltenia. Comunicatul de presă mai precizează că în acest moment, AM POSDRU face plăţi către beneficiari de la bugetul de stat, iar procedura de selecţie a proiectelor se desfăşoară normal.  În finalul comunicatului  se precizează   ca  AM POSDRU face eforturi ca, până la mijlocul lunii martie, să ducă la capăt toate recomandările, astfel încât Comisia Europeană să reia rambursările în cadrul acestui program.

Registrului unic al cererilor de rambursare

În vederea asigurării transparenţei efectuării plăţilor către beneficiari, precum şi a respectării termenului prevăzut în procedură (45 de zile calendaristice pentru procesarea cererilor de rambursare şi de restituire TVA şi 15 zile calendaristice pentru procesarea cererilor de prefinanţare), AMPOSDRU a emis  Instrucţiunea nr. 57, privind instituirea Registrului unic al cererilor de rambursare, de restituire a TVA şi al cererilor de prefinanţare aferente proiectelor finanţate din POSDRU 2007-2013. Începând cu data de 21 februarie 2012, acest Registru a fost actualizat şi publicat zilnic pe site-ul AMPOSDRU, la Secţiunea “Implementează”, “Registrul unic al cererilor de rambursare, de restituire a TVA şi al cererilor de prefinanţare”. Beneficiarii au avut obligaţia ca, până la data 1 martie 2012, să completeze în Actionweb informaţii privind calendarul de desfăşurare a activităţilor în cadrul proiectelor, aferente primului trimestru din anul 2012.


Un nou modul în sistemul ActionWeb

Începând cu data de 17 februarie  în cadrul aplicaţiei Actionweb a fost creat un nou modul, în vederea încărcării informaţiilor care vizează activităţile desfăşurate de beneficiari. Totodată  AMPOSDRU a  publicat  Manualul de utilizare Actionweb – Modul “Planul activităţilor”.