Pompierii craioveni, cu ATV-ul la o fermă din județ

0
405

Pompierii doljeni au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, cu ATV-ul, la o fermă din vecinătatea comunei Leu, cu mâncare și medicamente pentru proprietarul acesteia, întrucât drumul până acolo nu a putut fi deszăpezit.

Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Oltenia” al Județului Dolj au fost solicitate să intervină, vineri după-amiază, în comuna Leu, pentru a ajuta șase persoane care au rămas izolate în câmp, la o fermă de animale, la aproximativ 5 km de localitate. Era vorba despre proprietarul fermei și de ajutoarele acestuia. La fața locului au ajuns membri ai Detașamentul 1 de Pompieri Craiova cu un autocamion ce transporta ATV-ul din dotare. Împreună cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a acţionat cu un tractor cu lamă în încercarea de a face pârtie, dar nu s-a putut înainta decât 1 km. În aceste condiții, un echipaj al ISU Dolj a pornit cu ATV-ul către fermă, unde a ajuns fără probleme. Proprietarul fermei, care solicitase medicamente, dar și alimente, pentru el și pentru ajutoarele sale, a fost bucuros de sosirea echipajului  şi a mulţumit, specificând că cel mai mult avea nevoie de medicamente (Aspenter), a precizat mr. Florin Cocoșilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.