Smaranda Brăescu, prima femeie care a sărit cu paraşuta, a treia aviatoare a ţării noastre, va fi celebrată de România

0
511
Prima parașutistă și a treia aviatoare a României, Smaranda Brăescu, va fi celebrată anual, începând cu 2022, după ce Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea pentru instituirea anului 2022 ca Anul “Smaranda Brăescu”, scrie culturaladubă.ro.

 

FOTO: historia.ro

„Se instituie anul 2022 ca Anul Smaranda Brăescu, pentru celebrarea împlinirii a 90 de ani de la stabilirea recordului absolut la parașutism, la data de 19 mai 1932, de către aviatoarea Smaranda Brăescu. Începând cu anul 2022, pentru a marca personalitatea aviatoarei Smaranda Brăescu, se pot desfășura anual ceremonii, în datele de 19 mai și 2 octombrie, care pot fi organizate de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin derularea unor programe și manifestări cu caracter cultural sportiv, în colaborare cu organizații neguvernamentale”, se precizează în legea votată de Parlament, care a fost trimisă pe 27 decembrie Președintelui României pentru promulgare.