A treia întâlnire din cadrul proiectului „Scriitori la TRADEM” – 2011 (după cele cu Marian Drăghici şi Paul Vinicius) are loc astăzi, ora 18.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Invitat: poetul şi editorul Claudiu Komartin. Unul dintre cei mai importanţi şi influenţi poeţi ai generaţiei sale, acesta susţine la Craiova conferinţa intitulată „Cobalt. Poezie şi existenţă”. Cel care prezintă profilul poetului în faţa publicului craiovean este, ca de obicei, Nicolae Coande, iniţiator al acestui proiect cultural.
Născut în Bucureşti în 1983, Claudiu Komartin este redactor-şef al revistei „Poesis Internaţional”, iar din 2010 conduce Casa de Editură „Max Blecher”. A publicat patru volume de poezie: Păpuşarul şi alte insomnii (Editura „Vinea”, 2003, 2007), Circul domestic (Editura „Cartea Românească”, 2005), Un anotimp în Berceni (Editura „Cartier”, 2009, 2010) şi Hemoragia soarelui – 33 de poeme, cu 22 de gravuri de Ana Toma, bibliofil, 2009. A semnat în „Vatra”, „Adevărul literar şi artistic”, „Ziarul de duminică”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Euphorion”, „Tomis” etc. Selecţii din poemele sale au fost traduse şi publicate în franceză, germană, suedeză, slovenă, maghiară, sârbă, bulgară, poloneză, japoneză şi coreeană. Este coautor, împreună cu Radu Vancu, al antologiei Cele mai frumoase poeme din 2010 (Editura „Tracus Arte”, 2011), cuprinzând textele a 50 de poeţi români contemporani.