Surpriza continuă pentru giganţii Europei

0
659

Startul începutului de sezon 2020-2021, surprinde echipe mari precum Barcelona, Real Madrid şi Juventus într-un scenariu cum rar putea fii anticipat, niciunul dintre cele 3 cluburi nu se regăseşte pe primul loc.

 

Real Sociedad, lider în Spania

 

Noua echipă a lui David Silva reuşeşte sa impresioneze, echipă ce a reuşit să obţină pe departe cel mai bun parcurs al formaţiei din ultimii ani, unde a acumulat 17 puncte, cu unul peste Real Madrid, clasându-se pe primul loc. După o perioadă lungă în care Real şi Barcelona ocupau primele două poziţii, formaţia din San Sebastian a reuşit să ţină la distanţă cluburi mari din LaLiga unde Barcelona, după un start de sezon slab a reuşit sa strângă doar 8 puncte în 8 etape.

 

Milan şi Zlatan ramân pe primul loc

 

Milan reuşeşte să se distanţeze cu 4 puncte faţă de principala contracandidată la titlul de campioană, Juventus, fiind desparţită de prima poziţie cu nu mai puţin de 4 puncte, în timp ce echipa lui Vlad Chiricheş, Sassuolo, ocupă locul al doilea cu 14 puncte.

Zlatan&co se luptă să îşi pastreze seria de invincibilitate pentru a putea sa facă faţă luptei cu Juventus pentru câştigarea titlului şi speră să smulgă medaliile de campioni din mâinile lui Cristiano Ronaldo.