Patru trupe de actori amatori în Festivalul de Teatru „Mereu Tânăr”

0
458

Timp de două zile, pe 30 și 31 octombrie, patru trupe de actori amatori din Piatra Neamț, Brăila, București și Craiova au participat la cea de-a III-a ediție a Festivalului de Teatru „Mereu Tânăr”. Reprezentațiile lor, de pe scena sălii de festivități a Colegiului Național „Elena Cuza” din Craiova, au fost dintre cele mai diverse. „Este îmbucurător faptul că reușim să continuăm organizarea unui festival pe care l-am inaugurat în urmă cu doi ani și care dovedește puterea artei, a culturii și a socializării. Componenții celor patru trupe de teatru au pus în scenă piese deosebite. Au reușit să ridice standardul și să pună în scenă regii dificile”, a declarat Mădălina Florescu, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, instituție organizatoare a festivalului.

Între participanți s-a aflat și trupa de teatru de amatori „Cutezătorii” a bibliotecii doljene, care, sâmbătă, a prezentat spectacolul „Siciliana”. «Am proiectat această piesă în ultimele două luni și, fapt surprinzător chiar și pentru noi, membrii trupei de teatru „Cutezătorii” au receptat foarte bine ideile noastre. Trebuie spus faptul că în perioada premergătoare organizării acestei ediții de teatru amator am pregătit, la fel de serios, participarea trupei noastre la show-ul „Românii au talent”. Ne-am asumat două proiecte importante și, dacă la finele amândurora putem spune că am dat tot ceea ce am avut mai bun, înseamnă ca ne-am apropiat mult de obiectivele noastre. Îi felicit pe toți cei care au luat parte la Festivalul „Mereu Tânăr”. Organizatori, spectatori sau actori, cu toții au contribuit la succesul proiectului nostru», a declarat Dragoș Manea, coordonatorul trupei craiovene.