Muzicieni ciprioți în „Stagiunea Europa” a Filarmonicii „Oltenia”

0
336

„Stagiunea Europa”, eveniment organizat de Filarmonica „Oltenia” în perioada 23 octombrie 2015 – 20 mai 2016, propune publicului craiovean o întâlnire cu muzica clasică din spațiul mediteraneean.

Săptămâna Ciprului se deschide astăzi, ora 19.00, în Sala „Filip Lazăr” a instituției, cu o prezentare a Orchestrei Simfonice Nicosia din Cipru, realizată de Constantia Elia, reprezentanta orchestrei. Mâine, 3 noiembrie, ora 19.00, vor avea loc convorbiri muzicale cu violonista Irini Pericleous, elevă a Școlii de Muzică din cadrul Cyprus Youth Symphony Orchestra, și pianista Bianca-Maria Matei, artist instrumentist asociat al Cyprus Symphony Orchestra. Intrarea la ambele evenimente este liberă.

Irini Pericleous s-a născut în 2002, în Nicosia, și a început studiul viorii la 7 ani, cu profesorul Sorin Alexandru Horlea, în programul „Music Talent Development Programme in Cyprus”, sub egida Ministerului Învăţământului şi Culturii al Republicii Cipru. Din 2014 este membră a Orchestrei de studenților din Cipru, sub bagheta dirijorului Yiorgos Kountouris. Vorbește greaca, româna și engleza și are și alte preocupări, precum dansul modern, baletul, canto, atletismul și tirul cu arcul.

Bianca Maria Matei s-a născut în anul 1992, în Cluj-Napoca, și a absolvit Academia de Muzica „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Daniel Goiți. A câștigat premiul al II-lea la edițiile 2011 și 2012 ale Concursului Internațional „Pro-Piano” din București și premiul I la Concursul „Piano Artis” din Iași – ediția 2014. De anul trecut locuiește în Cipru, unde are numeroase recitaluri de pian și muzică de cameră, iar de anul acesta este colaboratoare a Orchestrei Ciprului și membră a Orchestrei „Allegro Vivace”.

Vineri este programat concertul susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” dirijată de Yiannis Hadjiloizou, solist fiind Andreas Zinonos. În preziua concertului, joi, 5 noiembrie, muzicienii ciprioți se vor prezenta publicului meloman în cadrul unor convorbiri muzicale informale, de asemenea cu acces liber pentru public.