Primăria Craiova a negociat cu BEI pentru cartierul de locuinţe

0
450

Primăria Craiova caută, cu insistenţă, o soluţie financiară pentru a continua construcţia apartamentelor abandonate de chinezi. O primă variantă, pe care autorităţile au şi testat-o, ar fi fost contractarea unui credit de la Banca Europeană de Investiţii (BEI). Negocierile s-au purtat săptămâna trecută, dar, din păcate, nu au dus la nici un rezultat. După toate calculele, municipalitatea spune că ar avea nevoie de o investiţie de 40 de milioane de euro pentru finalizarea cartierului de locuinţe.

cartier chinezesc (2)Joia trecută, autorităţile locale au avut o primă negociere în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor la cartierul de locuinţe. Reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit, la sediul Primăriei, cu echipa de conducere a Băncii Europene de Investiţii, pe Europa de Est, pentru a vedea dacă se poate finanţa o astfel de investiţie. Înainte de întâlnire, autorităţile erau optimiste şi mizau pe faptul banca o să accepte propunerea, întrucât urma să-şi recupereze banii relativ repede, în maximum trei ani, când apartamentele ar fi fost vândute proprietarilor. „Investiţia noastră nu este gen Water Park sau Centrul Multifuncţional, pentru care Primăria mai are credite, ci este o investiţie, care, în maximum trei ani, se şi rambursează. Adică nu este pe termen foarte lung, nu este o recuperare a investiţiei din chirii sau administrare, ci strict pe vânzarea locuinţelor. Deci recuperarea este foarte rapidă şi riscul băncii este minor”, spunea primarul Mihail Genoiu.

Întâlnirea cu reprezentanţii BEI nu a dat roade

cartier chinezesc (3)A doua zi, în plenul CLM Craiova, răspunzând unei interpelări a consilierilor, edilul-şef al a venit cu precizări legate de întâlnire cu reprezentanţii BEI. Mihail Genoiu le-a spus aleşilor locali că Primăria îşi propusese, într-adevăr, să contracteze un credit de la această bancă, pe care să-l investească apoi integral în locuinţele de pe strada „Caracal”, dar că negocierile nu au dus la nici un rezultat. „Reprezentanţii BEI ne-au spus că, din păcate, nu pot finanţa decât lucrări cu caracter social. Ar fi trebuit ca noi să construim aceste locuinţe şi să le păstrăm în patrimoniul local, apoi să le oferim cu chirie locuitorilor oraşului. Însă noi vrem ca aceste apartamente să le vindem proprietarilor, prin urmare îşi pierd caracterul social, iar BEI nu poate credita construcţia lor”, a explicat Mihail Genoiu. Prin urmare, prima tentativă concretă de găsire a unei soluţii financiare pentru a termina lucrările lăsate în stadiu de şantier de chinezi – după aprecierea acestora, cartierul ar fi la stadiul de 10% realizare – a eşuat.

Primăria caută în continuare şi alte soluţii

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a dezvăluit faptul că mai sunt şi alte propuneri care au fost ridicate de către membrii comisiei pentru continuarea lucrărilor, comisiei care a fost formată la nivelul primăriei cu acest scop. „Toate propunerile duc înspre un lucru foarte precis: investitorul ar trebui să fie primăria, pe modelul spitalului Filantropia, unde, de asemenea, s-a lucrat pe un schelet deja existent. Aici e puţin mai complicat pentru că aici trebuie să vedem pe ce lege vom merge când vom face vânzarea acestor locuinţe”, a precizat Genoiu, care a recunoscut că lucrul cel mai complicat este finanţarea. „Este o sumă destul de mare, pe care nu o putem asigura, chiar dacă ne gândim să facem mai multe tronsoane de blocuri şi să începem cu un pachet, iar după ce le vindem să continuăm cu următorul. Nu ştiu dacă timpul ne permite să facem acest lucru. Şi atunci va trebuie să avem o posibilitate de a finanţa acest proiect”, a spus edilul-şef al Craiovei.

Preţul apartamentelor va creşte

cartier chinezesc (1)Una dintre soluţii ar fi ANL-ul, dar Primăria Craiova nu o agreează, explicând că proiectul în sine nu este unul social, ci cu locuinţe pentru toată lumea. Autorităţile au făcut precizări importante, tot săptămâna trecută, legate şi de preţul de vânzare al noilor locuinţe. În primul rând, s-a făcut precizarea că apartamentele nu vor mai putea fi terminate în doi ani, ci în trei ani, iar preţul de 400 de euro pe metru pătrat, cât s-a negociat iniţial cu dezvoltatorul chinez, nu mai este valabil, urmând să fie mai mare. „Şi dacă vrem noi, nu poate să rămână acelaşi, pentru că Primăria nu are voie să vândă niciodată decât în urma unei evaluări. Indiferent că e vânzare de spaţiu comercial, de teren sau de concesiune, se face doar în urma unei evaluări. Şi dacă vom avea o investiţie proprie, cu un constructor, în final tot o evaluare va da preţul de vânzare al apartamentelor. Deci, probabil că preţul va fi mai mare şi, în mod sigur, listele cu solicitanţi se vor schimba”, a explicat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

După primele calcule, se pare că Primăria Craiova are nevoie de o sumă de 40 milioane de euro pentru a termina cartierul de locuinţe şi a-l vinde, apoi, la cheie noilor proprietari.