Migranţi ilegal, prinşi pe Dunăre, într-o barcă gonflabilă. Două femei au necesitat asistenţă medicală

0
478

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche – I.T.P.F. Timişoara au depistat 11 cetăţeni străini din Egipt, Turcia şi Camerun care au încercat să intre ilegal în ţară, traversând Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni pneumatice. Două dintre femeile din grup, una dintre ele fiind însărcinată, au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Astăzi, în jurul orei 05.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova-Veche, judeţul Caraş Severin, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o ambarcaţiune care a intrat în apele teritoriale româneşti. Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, în urma căreia au depistat şi reţinut, la malul românesc al Dunării, pe direcţia km flv.1055, 11 cetățeni străini, şase femei şi cinci bărbaţi. Două dintre femei acuzau o stare de rău, una dintre ele fiind însărcinată. Au fost transportate la spital. Ceilalți au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări și li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sunt cetățeni din Egipt, Turcia şi Camerun, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani. Aceştia au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu o ambarcaţiune pneumatică, cu intenția de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.