Papa Francisc i-a beatificat pe cei şapte episcopi greco-catolici marti

0
578

Papa Francisc i-a beatificat astăzi pe cei şapte episcopi greco-catolici martiri, în cadrul Sfintei Liturghii care a avut loc pe Câmpia Libertăţii din Blaj în prezenţa a o sută de mii de credincioşi.
Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul major al Bisericii Greco-Catolice, a fost cel care a citit cererea prin care a solicitat Papei Francisc să-i declare Fericiţi pe cei şapte episcopi martiri, “care au ales să moară, decât să se lepede de credinţa lor catolică”. Sfântul Părinte şi-a exprimat acordul şi i-a declarat Fericiţi pe episcopii martiri, care urmează să fie celebraţi pe 2 iunie. Apoi a fost dezvelită icoana martirilor, aceasta fiind binecuvântată.

Procedura de recunoaştere a martiriului celor şapte episcopi s-a derulat pe durata unui sfert de secol. Patru dintre episcopi au murit în închisorile din Sighet şi Gherla, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, respectiv Alexandru Rusu. Mormintele acestora au rămas necunoscute, neputând a fi identificate, nici până azi, osemintele lor. Supravieţuitori ai Sighetului, Vasile Aftenie, Ioan Bălan şi Iuliu Hossu au fost îngropaţi, sub supravegherea Securităţii, în Cimitirul Bellu din Bucureşti. Potrivit tradiţiei în astfel de ceremonii, Papei Francisc i s-a oferit un relicvar cu moaşte, respectiv obiecte care au aparţinut celor şapte episcopi greco-catolici.