Proiect educaţional româno-olandez desfăşurat la Calafat

0
604

Acest proiect derulat între Asociaţia “Duiven Calafat” şi Fundaţia “Duiven” este unul dintre cele mai importante pe segmental cultural educaţional. Miercuri, 28 mai, au sosit din Olanda 12 tineri cu vârste între 7-18 ani. Ca de fiecare dată, au fost primiţi cu mare bucurie de elevii liceului Teoretic Independenţa implicat în acest parteneriat cu partea olandeză. Joi, în cursul zilei de 29 mai, grupul de olandezi împreună cu cel din Calafat a vizitat Vidinul, unde au fost punctate principalele obiective de interes istoric şi cultural. Ziua s-a încheiat cu o seară de neuitat la restaurantul OK. Ulterior, cei 16 elevi români au prezentat două dansuri olandeze, urmând ca după aceea, oaspeţii să se delecteze şi cu muzică românească. Tinerii olandezi au fost impresionaţi de jocurile şi dansurile româneşti . “Tărăşelul” i-a ajutat să desluşească paşii de joc în doi iar “Pinguinul” i-a ridicat pe toţi de la mese stârnindu-le curiozitatea într-un mod plăcut.

Vineri, 30 mai , grupul a ajuns la Braşov unde a vizitat Castelul Bran şi împrejurimile pline de istorie iar sâmbătă, 31 mai, tinerii au vizita Castelul Peleş, staţiunea montană Sinaia şi Sibiul, încheind acest  traseu ieri, pe Valea Oltului. Astăzi, oaspetii olandezi vor asista la câteva ore de curs în cadrul Liceului Independenţa, vizitând apoi Muzeul de Artă din Calafat, Primăria şi obiectivele istorice. Va fi organizat şi un picnic, o ieşire în aer liber la Cabana Gloduri din Poiana Mare. Oaspeţii vor pleca spre Duiven mâine. Acest frumos proiect vine în completarea parteneriatului antreprenorial cultural derulat în Olanda în perioada octombrie 2011 cu fonduri europene prin programul “Tineret în acţiune”. Profesorii coordonatori : Ignat Lizeta, Magdalena Teodorescu, Alexandru Pop şi Irina Lotaru, care s-au implicat în buna desfăşurare a acestui proiect merită toate apreierile.

CRISTIAN RUDĂREANU